Există izbânzi născute dintr-un gest ce a putut părea unora nu întrutotul firesc. Când Newton împlinise douăzeci şi patru de ani, Londra, ne spun cronicile, avea nevoie de medici care să vindece urmele ciumei, de marinari care să se lupte cu olandezii şi de pompieri care să stingă incendiile foarte dese. Tânărul savant n-a fost nici medic, nici marinar, nici pompier. Departe de mirosul de acid fenic, de bubuiturile tunurilor şi de flăcările incendiilor, făcea un lucru aparent inutil, privea un măr căzut la pământ. Şi abia mai târziu lumea a aflat că astfel a fost descoperită legea gravitaţiei.

(Rugaţi-vă să nu vă crească aripi)

Spunea cineva odată, nu ştiu cine şi îmi cer iertare pentru asta, mea culpa, despre unul dintre cei  mai mari actori ai României, că te face să rîzi chiar dacă îţi citeşte Mersul trenurilor. Despre Toma Caragiu era vorba…

Maestrul, prin cuvintele sale, ne-ar fi convins şi mai ales, lămurit, chiar de ar fi comentat Mein Kampf ori Capitalul şi am folosit această comparaţie in extremis pentru a sublinia ceea ce eu am găsit, printre multe altele, la Octavian Paler. Înţelegerea firească a esenţei lucrurilor, întîmplărilor… detaşarea de vulg, de comun, de prima vedere, subiectivă şi deseori superficială. Am redat aici în timp texte ale Maestrului despre Don Quijote, Cassandra, Pandora şi Narcis, daa! Sisif şi Icar… Meduza…

Erori în perceperea poveştilor, a miturilor şi a istoriei se găsesc pe fiecare stradă, dar şi alternative, înţelegeri „mai altfel” există, şi despre asta scriu eu acum, apropieri fireşti. Umane.

Se spune că între geniu şi nebunie nu e decît un pas. Cred că el există tot aşa, între eroare şi firesc. Doar că unul mai altfel.

Depinde doar cum înţelegem a îl măsura.

de Mirella

Filed under: articole, comentarii si citate