INTR-O GARA
(Octavian Paler-”Pagini razlete” in “Rugati-va sa nu va creasca aripi”)

Dimineata e abia presimtità si totusi
sunt destui càlàtori care vin si càlàtori care pleacà.
De ce vin ? De ce pleacà ?
Dar e prea devreme sà intreb.
Filosofii, istoricii, profetii si toti ceilalti care se ocupà
cu sensul existentei dorm incà. Au citit pànà noaptea tàrziu.
si nu pot sà-i trezesc la o orà atàt de nepotrività.
Existà si càlàtori care stau si asteaptà, bineinteles
in sala de asteptare, cuminti, dar si pe peroane. Ce asteaptà ?
Dorm insà si psihologii sau cum se mai cheamà cei care stiu
cate lucruri poate sà astepte un om si, in general, ce rol are
asteptarea in lume. Nici pe ei nu pot sà-i trezesc. Sunt obositi,
extenuati de probleme serioase, nu se cade sà-i deranjez
pentru un fleac, fiindcà eu in gara aceasta, in dimineata aceasta, care nu e incà dimineatà, e jumàtate noapte,
nu stiu de ce stau oamenii prin salile de asteptare ale veacului.
Unii au renuntat sà astepte. Au atipit, pur si simplu,
Intre doua tipete de locomotiva. Au uitat de veniri,
au uitat de plecàri, au uitat de vacarmul din gara.
E bine ? E ràu ?
Nu stiu.Cei care explicà astfel de lucruri complicate
dorm si ei. E normal. Sunt din ce in ce mai multe intrebàri
si ei trebuie sà dea din ce in ce mai multe explicatii
in timp ce inexplicabilul creste ca o noapte imensà sau
ca o dimineatà imensà. Incàt, stau mai departe in aceastà
jumatate de mirare si jumatate de spaimà, prudent,
sà nu fac vreo gafà care sà atragà atentia celorlalti asupra mea.
Ar intoarce toti capul. Ce cautà àsta aici,
intr-o garà, cu intrebàrile lui ? Aici nu e oracolul din Delfi.
Aici oamenii vin si pleacà, asteaptà sau motàie,
dar nimeni, absolut nimeni nu-si permite sà punà intrebari.
Deci, mà strecor din garà tiptil si plec sà umblu pe stràzi.
E mai bine.
Singurul lucru care mà-ncurcà e cà nu stiu
la ce orà se scoalà filosofii, istoricii, profetii, psihologii
si cei care ne explicà lucrurile complicate, prin urmare
nu stiu càt ar trebui sà umblu fàrà noimà pe stràzi.
Si nici nu pot sà intreb trecàtorii. Risc
sà nimeresc vreunul dispus sà mà ia peste picior
si sà ràdà: “Nu stiai ? Ne-am hotàràt sà venim, sà plecàm,
sà asteptàm si chiar sà murim fàrà sà ne mai punem intrebarea
de ce. Lumea s-a transformat intr-o garà, nu vezi ?”
Mai bine nu intreb. Tac si mà uit la ferestre.

Cred ca am ajuns sa traim intr-o lume surda si muta fata de vocile din sufletul nostru. Intrebari deformate de ochii perfizi ai cotidianului, oameni inchisi in nestiinta, constiinte strivite de interese murdare. Dar daca am ajuns sa constientizam aceste aspecte, eu vreau sa cred ca e inceputul luarii unei atitudini. E greu sa spui “stop!” vacarmului sau intunericului de langa tine, dar nu imposibil. Iar lucrul acesta va provoca o ruptura intre multe segmente ale societatii. Vad deja cum unele trepte isi vor adanci inaltimea, dar excluzand imaginile nedorite, putem implini ceea ce asteptam de la noi. Destinul isi va mentine portile deschise, atat timp cat ochii nostri vor cauta adevarul urmarind drumul vietii. Sa nu ne pierdem in timpul dintre asteptari, ci sa pastram dorinta aprinsa de a reusi, fara a parasi scopul nostru.

Filed under: comentarii si citate