“Fiecare charro vrea să dovedească, bineînţeles, că e cel mai grozav. Se pregăteşte în capătul arenei şi îşi aşteaptă rândul. Când trebuie să pornească, strânge dârlogii calului, se concentrează şi ţâşneşte în plin galop. În toată atitudinea acestor bărbaţi e un amestec ciudat de tandreţe şi violenţă.” - Caminante

Focul nu e chiar atât de puternic. Mereu a plecat capul în faţa apei. Puritatea a învins fără măcar să clipească.

Acesta e basmul omenirii. Unul în care zâna cea bună stăvileşte întunericul. Şi în care poezia stârneşte pasiuni greu egalabile. Versuri de regină. Rime de aur.

În fiecare bărbat stă ascuns viermele violenţei. Mărul găunos al existenţei noastre. Şi funia pierzaniei. Eroarea capitală a prezentului şi a trecutului.

Însă acest gândac nu are putere şi asupra viitorului. Asupra unei priviri romantice. A unei tandreţi de cireş.

Ziua în care vom trăi în totalitate instinctual va fi şi cea în care se va prăbuşi nucul din grădina noastră.

Filed under: comentarii si citate