Dreptul la dezamagire il are fiecare
“Nu mai sint, nicaieri, acasa
Tango: Dumneavoastra de ce n-ati avut puterea sa plecati? Sau nici nu v-ati gindit vreodata sa plecati din tara?
O.P.: Unde sa plec? Ce sa fac? Eu nu ii judec pe cei care au plecat. Fiecare are propriile lui motive si propriile lui ratiuni. Eu, insa, fiind un conservator, n-as fi putut trai in alta parte. Oricit de multa mizerie ar fi in tara asta, daca as fi facut prostia de a ramine in strainatate, sfirseam prost, cu un glonte in cap, undeva intr-o camera de hotel. N-as fi avut puterea sa ma acomodez. Dar adevarul e ca si in Bucuresti ma simt strain. Nu mai sint nicaieri, daca ma gindesc bine, acasa. In Lisa, nu mai am pe nimeni. Acolo e o casa goala, locuita numai de fantome, cu iarba in curte. Cind ma duc acolo, am intotdeauna sentimentul ca trebuie sa plec cit mai repede. Ma izbesc prea mult de trecut.
Tango: Dar mai seamana satul de acum cu cel care era?
O.P.: Nu, nu. Inainte era un sat mai modest decit cel de azi, un sat cu case mai mici, mai umile, toate vopsite in albastru de Voronet, un sat aproape in intregime albastru. Acum sint case mai aratoase, viloaie cu ziduri mari, cu jaluzele la ferestre. Dar jumatate din locuitori sint plecati in Italia, in Spania… Ultima data cind am fost, am vazut la multe ferestre, batute scinduri, in cruce. Vesnicia, de care vorbea Blaga, a luat sfirsit.
Tango: Vreti sa ne spuneti ceva si despre femeia care v-a daruit singurul fiu?
O.P.: Nu mai traieste, a murit in urma cu doi ani.
Tango: Cit timp v-a fost alaturi?
O.P.: De cind m-am casatorit, in 1951, pina in 2004, cind a murit.
Tango: Cum a suportat alaturi o vreme atit de lunga, un om si dificil, si aflat sub reflectoare mai mult sau mai putin direct, si care a avut un suflet zbuciumat, care a iubit femeia si femeile?
O.P.: Eu n-am iubit femeile! Cine v-a spus dumneavoastra ca eu am iubit femeile?
Tango: E un plural pe care-l banuiesc…
O.P.: Va inselati. Pot sa spun ca iubesc o femeie, nu c-am iubit femeile. Eu n-am fost ceea ce se numeste in termeni foarte românesti, un afemeiat. In schimb pot sa va spun altceva. Cred ca o parte din sufletul meu are ceva feminin. Si asta-i poate chiar bizar, daca ma gindesc la felul meu posac de a fi. Eu sint un tip destul de acru, de ursuz, de posomorit, dar e ceva, probabil in psihologia mea, in sufletul meu, care ma face sa inteleg mai bine decit sufletul unui barbat, sufletul unei femei. Si am facut aceasta descoperire, nu lipsita de un anumit interes, chiar recent. Lucrez la o carte care se cheama „Calomnii mitologice“. In aceasta carte, un capitol destul de larg este consacrat lui Don Juan. Mi-am imaginat eu un proces al lui Don Juan, unde, in fata unui tribunal alcatuit exclusiv din barbati, se prezinta o femeie care vrea sa pledeze cauza lui Don Juan, aratind care sint prejudecatile barbatilor in legatura cu „inculpatul“. Scriind acest text, mi-am dat seama cit de bine imi facea sa ma simt in sufletul unei femei si sa-i acuz, cu o placere evidenta, pe barbati.
Dreptul la dezamagire il are fiecare
Tango: Daca vorbiti de prejudecati, cum comentati prejudecata, inca foarte puternica la noi, cum ca a fi barbat infidel e o glorie, dar a fi o femeie infidela este o rusine?
O.P.: Mi se pare o prostie.
Tango: Dati ambelor genuri drepturi egale?
O.P.: Dreptul la dezamagire il are fiecare, si barbatul si femeia. Dar cred ca sint de invidiat barbatii care iubesc o singura femeie.
Tango: Dumneavoastra ati fost infidel?
O.P.: Cred ca da.
Tango: Deci nu sinteti in categoria pe care ati putea-o admira?
O.P.: Nu.
Tango: Ati intilnit in viata reala, oameni care au avut norocul unei singure iubiri?
O.P.: Da, am intilnit.
Tango: Pe cine?
O.P.: Nu, nu dau exemple. Dar e vorba de un dublu noroc. Un noroc al lui si un noroc al ei. Daca au ghinionul sa nu fie perfect compatibili, atunci, intr-adevar, nu se intimpla nimic bun. Una dintre ideile pe care le dezvolt eu in povestea asta cu Don Juan este ca dragostea nu e aritmetica si ca 1003 victime nu inseamna neaparat o glorie. Poate ca, de fapt, Don Juan n-a iubit pe nimeni.
Tango: Cind vorbiti despre infidelitate, va referiti la o infidelitate a sufletului, a inimii, sau la infidelitatea concreta, a trupului?
O.P.: Nu sint specialist nici in fidelitate, nici in infidelitate. Si vad ca vreti sa ma amestec in lucruri in care n-am nici un…
Tango: Nici un doctorat?
O.P.: Nici licenta, macar! Nu pot spune, de dragul preferintelor revistei Tango, lucruri care nu ma preocupa. Intrebati-ma ce cred despre tango, asta va pot spune.
Tango: Ce credeti despre tango?
O.P.: E un dans frumos, pe care l-am exersat cu mare placere, eram un virtuoz al tangoului la balurile studentesti. Am fost un excelent dansator.
Tango: Asta chiar nu am stiut!
O.P.: O sa va mire, dar am fost. Stiam bine sa dansez si foxtrot, swing…
Tango: V-ati gindit vreodata ca poate au fost mii de femei care s-au indragostit de dumneavoastra citindu-va?
O.P.: Nu cred. De altfel, experienta mea erotica este extrem de sumara, neinteresanta si lipsita de senzational. Eu am avut viata mea, cu micile mele iluzii si cu marile mele dezamagiri. Daca ma intrebati despre dezamagiri, va pot vorbi mult.
Tango: Care ar fi dezamagirea cea mai dureroasa?
O.P.: Descoperirea batrinetii.
Tango: Ati avut o zi, in care ati descoperit batrinetea?
O.P.: Da. In 2000, in ziua in care am facut infarct. De fapt, in ziua in care mi s-a spus ca am facut un infarct. Pentru ca l-am facut aici, acasa, dar n-am stiut pina a doua zi, cind m-am dus la spital. Nu mi-a venit sa cred in primul moment, am zis chiar: „Cum adica, eu am facut infarct?“. Aveam 74 de ani. Pina la 74 de ani n-am stiut ca am „cord“. Stiam ca am inima. Atunci, dintr-o data, m-am confruntat cu perspectiva batrinetii. Am inceput sa am si obsesia marii taine care se apropie. Pentru prima oara moartea n-a mai fost o idee abstracta, am descoperit ca moartea ma priveste si pe mine, nu numai pe altii. Revelatia asta a avut asupra mea un efect devastator. Daca as fi fost un intelept, ca Marc Aureliu, sa zic „sa traiesti in fiecare zi ca si cum ar fi ultima“, ar fi fost in regula. Dar atunci eu am descoperit ca toate vanitatile nu fac doi bani. Ca toate ambitiile care au nalucit prin viata mea nu valoreaza nimic. Atunci am descoperit cit de adevarata e vorba Ecleziastului: „Toate sint desertaciune“, zicea. Si zicea bine. Atunci am descoperit adevarata modestie. E o virtute sa fii modest cind esti la virsta dumneavoastra. Eu sint acuma obligat sa fiu modest. Céline spune undeva ca „viata e o comedie, totul e sa stii in ce act te afli“. Eu ma aflu intre ultimul act si epilog. Si asta nu ma face foarte vesel.
Tango: Care sentiment va este mai apropiat de suflet, regretul, sila, mila, detasarea, dragostea?
O.P.: Toate, mai putin detasarea.
Tango: Dar sinteti un om milos? Nu pareti.
O.P.: Cum sa nu!
Tango: Sau nu aratati aceasta fata…
O.P.: Mie mi-a fost mila si de Basescu. Cind am vazut ce probleme a avut, mai ales ca si eu sufar de coloana, mi-a fost mila de el. Nu-mi imaginam ca-mi poate fi mila de Basescu, dar mi-a fost.
Tango: Scrieti, in continuare, si poezie?
O.P.: Acum nu.
Tango: Va trebuie o stare anumita pentru asta?
O.P.: Nu, poezia a fost la mine un accident.
Tango: Un accident superb.
O.P.: Am avut o perioada cind am simtit nevoia sa ma exprim si in felul asta, dar nu cred ca a murit in mine un mare poet.”
Interviu publicat in Revista Tango, 13 Iunie 2006
Filed under: articole
Daca la 74 de ani Octavian Paler a avut marea descoperire, a propriei batraneti, vreau sa cred ca a fost un om fericit si asta ma bucura. Bucuriile pe care le-a avut , atatea cate au fost, l-au capacitat si a uitat de propria perisabilitate. Oooo! Cat de devreme poti descoperi, in alte meserii, cum isi lasa timpul amprenta peste noi . Si cand stai la birou si-ti trec prin fata oameni pe care-i cunosti de mult, ii intrebi catia ani au, vezi cum timpul i-a daramat , pleci si te uiti in oglinda la propriul tau timp.
Cu regret, mi se pare reporterul/reportera…cel putin neinspirata. Am aceeasi senzatie ca si acel interviu cu Despot si minunata “pitzi”….iata la ce ma refer:http://www.youtube.com/watch?v=uTegZ0Vx3mc
Mi se pare ca este cam acelasi tip de discurs, doar ca la un alt nivel, un pic mai….slefuit.
Nu stiu daca este ok sa mergi la un om si sa nu ii respecti …sa le zicem …tabieturile. Nu cred ca i s-a potrivit lui Octavian Paler aceasta abordare de “stirist” pe care o practica intervievatorul. Mi se pare ca acele intrebari sa le zicem….mai intime, sunt o abordare potrivita.
Eu unul nu sunt interesat de viata absolut privata a maestrului Paler. Sunt interesat de omul Paler la nivelul discursului sau ideatic, de scriitorul Paler, de publicistul Paler,etc. NU sunt interesat de amanunte de budoar…Voi sunteti!?!?
Mi se pare si mai cumplit acum, dupa disparitia omului, ca a fost irosit acel moment cu acele intrebari.
Cred ca era mult mai relevanta opinia lui Paler asupra Tango-ului (recunosc ca si mie imi place enorm).
Planul ideatic a fost locul unde Paler s-a simtit in largul lui, unde cu adevarat a putut excela. De ce ne-am dori un Paler mai mic!?!? ancorat in realitatea de budoar!?!?
….imi pare rau…articolul mi se pare absolut irelevant si insipid, cu mentiunea ca ma bucura doar ideea ca acum stiu ca si Paler a iubit dansul, tango-ul…Regret insa faptul ca a trebuit sa aflu asa.