Scrisoare domnului Burckhardt (fragment)

Soarele care arde deasupra Acropolei usuca poate tocmai acum pe tarmul marii parul ud si plin de alge al Afroditei. E ora cand am inteles cel mai bine ca grecii au inceput razboiul Troiei deoarece nu suportau sa fie frustrati de frumusete. Si ca, invocand mitologia, eu nu le-am cerut zeilor decat sa le folosesc numele pentru cauza mea personala. Marmura repeta ceea ce trupul a aflat inainte pe nisipul innegrit de lumina; ca in aceasta lume exista mai multe lucruri de admirat decat de dispretuit; si, oricum, este singura pe care o avem.

Asezat pe o treapta tocita de pasi, ma uit la coloanele Parthenonului care dogoresc in caldura amiezii si sunt uimit ca nici singuratatea, nici soparlele n-au salbaticit marmura. […]

Dar nu ne propune Parthenonul o alta Elada decat cea care a fost in realitate?  Pe stilobati si in frize nu exista nici o pata. Nici o umbra nu stanjeneste linistea marmurei. Ca si cum in Elada n-au existat decat soare, marea si nisipul pe care a iesit Afrodita. Ca si cum Socrate a baut otrava intr-o alta tara, ca si cum Hesiod si Tucidide au pierit de moarte fireasca, iar Fidias n-a fost proscris din Atena, ca si cum exilul lui Xenofonsau al lui Alceu ar fi o simpla poveste, ca si cum Anxagora ar fi fugit din alt loc ca sa scape de condamnarea la moarte. Si toti ceilalti, surghiuniti sau ucisi aici, sub cerul mediteranean si langa marile care par sa nu fi cunoscut decat pe zeita frumusetii si a dragostei…

Filed under: Scrisori imaginare