Enigma se dezvaluie numai atat cat vrea ea

“Dezbracata de prejudecati, clipa danseaza goala pe un deal presarat cu maci rosii. Privind-o, ne-am putea intreba daca nu cumva fascinatia absolutului este una din marile noastre erori; daca nu cumva toate nenorocirile au inceput din ziua cand, renuntind sa pretuiasca binele posibil, omul a dorit binele absolut si a devenit intolerant, gata sa impuna acest bine absolut cu forta“ (Polemici cordiale).

Privind in jurul meu si, trebuie sa recunosc, de multe ori chiar si in oglinda proprie,  am senzatia ca, uneori, cautam sa intelegem prea mult anumite lucruri, sa despartim firul in patru, chiar si atunci cand nu e cazul.  Ajungem sa uitam sa ne bucuram cu adevarat de frumusetea care ne inconjoara, dispretuim “binele posibil”, in numele unuia absolut, iluzoriu. Ne transformam in vesnic nemultumiti, indignati de absurditatea lumii in care traim, gata sa combata prin orice mijloc ideea ca frumusetea si fericirea ar putea exista: Ziua e prea scurtă, domnule, soarele prea puţin. Cerul e plin de nori, fericirea o simplă vorbă. În fine, dracul să le ia pe toate. Că zeii te pedepsesc exact cu calităţile cele mai frumoase pe care ţi le dăruiesc(Polemici cordiale).

Ma intreb insa: chiar ne dorim o existenta in care sa fim niste “cerebrali persecutati de Idee”? Si, sa nu imi spune-ti ca nu putem altfel…  Putem gasi in toate defecte sau imperfectiuni, insa putem si alege sa ne bucuram de calitatile si frumusetile cu care ne-au inzestrat zeii. Fara ca acest lucru sa insemne a ne lasa complet in voia sortii sau a evita sa ne putem intrebari,  ma intreb daca, totusi, nu ajungem sa devenim mai intelepti atunci cand imbratisam misterul ca parte din viata noastra, acceptindu-l fara ai cere permanent socoteala: “Priveste deci, fara pretentia de a pricepe totul. Enigma se dezvaluie numai atat cat vrea ea“ (Caminante).

“Existăm nu pentru a pălăvrăgi despre absurditatea lumii, ci pentru a ne da o justificare. Şi uneori e de ajuns duioşia unui cer de primăvară ca să ne reamintească acest lucru” (Scrisori imaginare).

One Response to “Enigma se dezvaluie numai atat cat vrea ea”

  1. “Dezbracata de prejudecati, clipa danseaza goala pe un deal presarat cu maci rosii.”… Asta este poezie pura. Stii, Alex, chiar gandeam, ce diferenta intre un scriitor/filosof care scrie si poezie si un altul care se rezuma doar la proza, Maestrul le-a impletit pe ambele si nu oricum… Ce anume face dintr-un poet, filosof si dintr-un filosof, poet?… “Enigma se dezvaluie numai atat cat vrea ea“
    Si cui vrea ea… Dar asta e o reusita potentiala, un bine posibil, nu absolut…

Leave a Reply