Destul de des, omul e un fel de romancier ratat al propriei sale vieţi. Povesteşte lucruri pe care nu le-a trăit decît în închipuire şi, uneori, imaginaţia se cocoaţă în locul soartei. Pe vremuri, am iubit o femeie de care m-am despărţit pentru că la un moment dat am înţeles greşit o absenţă a ei. N-am întrebat-o nimic şi am dispărut fără nici o explicaţie. După ani de zile am reîntîlnit-o şi am stat de vorbă. Atunci am priceput că întreaga tăcere care se aşternuse între noi fusese rezultatul unei închipuiri. Dar nu se mai putea îndrepta nimic. Irealitatea crease o realitate de care trebuia să ţinem seama.

În sfîrşit, credeţi ce doriţi. Poate că am rătăcit, totuşi, uneori drumul între coşmar şi realitate. De un singur lucru vă rog să nu vă îndoiţi, că nu mă joc cu vorbele. Vreţi să vă mărturisesc un secret? Vorbesc ireverenţios despre Dumnezeu, cum m-aţi auzit, pentru că de el m-am temut mai puţin decît de oameni. Şi dacă dumneavoastră n-aţi descoperit niciodată cum se leagănă în apropiere ceva ca o cobră sau n-aţi aflat că “trăiască inamicul” nu e o simplă poveste cîntată, mulţumiţi norocului dumneavoastră. N-aţi gustat din descoperirile amare pe care le poate face un om. Vă bucuraţi numai de descoperirile utile. Vă invidiez, dar asta nu mă ajută. - Viata pe un peron

Filed under: comentarii si citate