“Onorati domni,

Inainte de a va explica de ce imi crapa capul de tristete cand ma gandesc la situatiile prin care am trecut si care m-au convins ca barbatii sunt in stare sa degradeze si patul, nu numai un sentiment, v-as ruga sa-mi permiteti sa va amintesc cum au rastalmacit – tot barbatii! – razboiul troian. Cum stiti, Homer a lansat teoria, care circula si azi, ca frumosul Paris a provocat razboiul, in calitate de Don Juan antic. El ar fi sedus-o pe sotia lui Menelai si a adus-o la Troia, ceea ce a starnit mania grecilor. Or, adevarul, domnilor, e ca frumoasa Elena a sarit in bratele lui Paris fiindca se saturase de barbatul ei.

Va place, nu va place, asa stau lucrurile: toate adulterurile au in spatele lor o mare plictiseala. Oare v-a trecut vreodata prin minte cat de apasatoare poate deveni plictiseala casnica a unei sotii neglijate? Dumneavoastra, domnilor, transformati aventurile lui Don Juan in statistica. Numarati femeile pe care le-a sedus si abandonat, convinsi ca asta este totul. Preferati sa vedeti in Don Juan o canalie sau un escroc care-si rezolva problemele metafizice in pat, in loc sa va dati seama ca el isi face loc in golul creat de ceea ce nu oferiti dumneavoastra femeilor. Barbatii isi imagineaza ca femeile exista pentru a fi ei fericiti. Nu le trece prin cap ca si noi, femeile, am vrea sa fim fericite. Ca nu ne place sa va vedem venind de la altele acasa, asteptand sa va poftim la masa si dupa aceea sa cititi ziarul in loc sa stati de vorba cu noi. Si, la urma urmei, pentru ce s-au batut grecii, zece ani, in razboiul troian? Ca frumoasa Elena sa se plictiseasca sub maslinii din Sparta, obligata sa-l suporte pe Menelau?” (Calomnii mitologice) 

Filed under: comentarii si citate