Ştiţi cum e…
Dar dezgustul de a exista e tot o dovadă că exişti, că nu poţi altfel decît să exişti. Cu timpul am început să judec, să ies din criză. Îmi făcea silă gîndul că trebuia să mă scol, să mănînc, să beau apă, dar am început să mă ridic mai des ca să mă obişnuiesc. Ştiţi cum e. Cînd îţi împarţi suferinţa, cînd o fărîmiţezi, o suporţi mai uşor. Într-o după-amiază stam la fereastra sălii de aşteptare şi mă uitam afară. Vedeam o bucată de peron, tufele de oţetari şi cîmpul. Mi-am amintit că acasă stam tot aşa uneori la fereastră. Urmăream viermuiala de pe stradă care la un moment dat îşi pierdea orice înţeles, ascultam zgomotul maşinilor şi al paşilor din care, treptat, se forma o altfel de tăcere decît tăcerea obişnuită. Observam gesturile trecătorilor şi încercam să deduc din ele ce anume spuneau. Pentru fiecare pieton care întîrzia mai mult în dreptul ferestrelor mele aveam timp să-mi imaginez o poveste. Pentru cei grăbiţi mă mulţumeam cu o frîntură, cu o întîmplare, cu o supoziţie. Mă străduiam să le ghicesc şi caracterul din felul cum mergeau. Dar dincolo de acest joc nu ştiam despre trecătorii de pe strada mea mai mult decît despre tufele de oţetari sau despre cîmpul pe care-l vedeam acum. La urma urmei, ce se schimbase? Decorul? Nu, nu era numai atît. Acasă, oricînd aş fi putut coborî în stradă. Aş fi putut opri pe cineva să-i spun: “Iertaţi-mă, eu sînt Cutare. Dumneavoastră cine sînteţi?” Pe cînd acum… Începeam să deosebesc singurătatea de pustiu şi să înţeleg prăpastia care le desparte. - Viaţa pe un peron
Filed under: comentarii si citate
Asa este. Singuratatea nu e acelasi lucru cu pustiul. Cel putin nu pentru toata lumea. Viata e mult mai complexa si are un simt al umorului extrem de ciudat. Felicitari pentru post, Sasha!:)
……stiu cum e……bolnava de prea mult cer si cu luceferii tavaliti in ploi….
Sasha….uneori, pe un peron ,si o poveste “intepenita” poate fi uluitor de frumoasa si te poate tulbura…..restul tine de fiecare….daca avem pustiul in noi ne “salvam” aruncandu-ne in prapastia singuratatii….oricum ,nu mai avem nimic de pierdut…
DE CE ESTI TRIST?
” REPETA ca nu exista pustiu.Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim .”
” Sa astepti orice.
Sa nu-ti amintesti in schimb orice.Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent .”
E bine cand gasesti cuvinte care limpezesc….vom multumi suficient celui care le-a gandit si ni le-a daruit ?
@stefana: probabil ca nu vom reusi niciodata, si chiar daca o vom face, va fi prea tarziu. Frumos si corect ar fii fost sa o facem inainte ca Paler sa se stinga dintre noi.
@April: multumesc pentru comment in primul si-n primul rand. Sunt trista pt ca oamenii ca Paler mor, si o fac prea devreme. In ciuda ateismului de care am dat mereu dovada, cred cu tarie, ca daca Dumenzeu exista, l-a luat asa devreme pe Paler pentru ca l-a vrut doar pentru el. pentru ca a considerat ca noi nu suntem demni de el si doar urechia lui fina are dreptul de a se desfata cu cuvintele minunate alea Maestrului. V-am zis eu ca Dumnezeu e egoist?