Mi se pare trista isteria care s-a produs imediat dupa moartea lui Octavian Paler. Toata lumea a inceput sa caute cate o carte de-a lui, sa il citeasca macar acum, dupa ce “s-a mutat intr-o stea”. Ba chiar mai mult, televiziunile au inceput sa transmita “stiri” penibile, alaturand imagini de la inmormantare celor in care se prezinta ultimele X volume din Viata pe un peron, “singura carte a lui Octavian Paler care se mai gaseste in librarii”. Sunt convins ca si librariile online au inceput sa primeasca, brusc, comenzi peste comenzi de la oamenii care nu asteptau altceva decat transformarea unui Om in clasic, pentru a incepe sa citeasca ce a scris.

In toata aceasta isterie, dupa ce am cumparat domeniul octavianpaler.ro ca sa ma asigur ca nu il ia nimeni sa il umple de reclame, la cateva zile dupa moartea lui Paler, am mai dat o tura prin anticariatele pe care le frecventez si, nu mica mi-a fost mirarea cand, salutandu-l pe anticar, am primit un raspuns ce mi-a luminat ziua: “Am ceva nou de Paler. L-am pastrat special pentru dvs. Vremea intrebarilor. Cu autograf.”

La fel de mirat am fost si cand am inceput sa citesc cartea si mi-am dat seama ca este despre… revolutia din ’89 si, mai ales, despre ce s-a intamplat in anii imediat urmatori si modul in care Paler judeca cele ce s-au petrecut.

E o carte atipica pentru Paler iar celor obisnuiti cu eseurile lui e posibil sa li se para o carte facila, lipsita de profunzime, care se bazeaza mai mult pe relatarea evenimentelor la care a participat autorul. Foarte interesanta este insa structura cartii. Fara a fi o culegere de texte publicate, in Vremea intrebarilor apar fragmente din mai multe articole publicate de Paler, in special in Romania Libera, in perioada ’90-’94. Fiecare dintre aceste fragmente este completat de cateva comentarii adaugate cativa ani mai tarziu, la momentul scrierii cartii, adica in 1995. Se poate astfel face o comparatie destul de usor intre modul in care vedea el lucrurile atunci, exact dupa revolutie, cu viziunea pe care o avea in ’95, mult mai limpede, mai concreta, dar deznadajduita.

Desi din punct de vedere al consistentei cartea mi se pare cea mai diluata dintre toate cele pe care le-am citit pana acum, Vremea intrebarilor este o carte importanta in bibliografia lui Paler. Din punctul meu de vedere, este o dovada de netagaduit a faptului ca nu a avut niciun fel de simpatie fata de Ceausescu si toti cei din jurul sau iar singurul motiv pentru care, dupa ’89, a atacat constant puterea a fost speranta lui intr-o Romanie mai buna. Ar fi fost o arma puternica, sustinuta de articole care probabil se mai aflau inca in arhive, o arma cu care ar fi putut sa loveasca pe multi dintre cei ce l-au atacat in ultimii ani ai vietii si, urat, mai ales dupa.

Nu stiu de ce Octavian Paler nu a vrut sa foloseasca aceasta arma insa imi pot usor imagina ca el credea intr-adevar in ceea ce a scris, chiar in Vremea intrebarilor:

Ca individ, iti poti permite sa te aperi prin dispret, ignorand atacurile ignobile. Uneori, e chiar necesar sa faci asta. Viata e prea scurta ca s-o risipesti contempland o mocirla.

Din Vremea intrebarilor:

Sunt din ce in ce mai convins ca miracolele se ascund in banalitate. Cel putin, acelea care dau sens unei existente obisnuite. O amiaza oarecare, cu cer spalacit si cu o lumina blanda, de toamna tarziu, dupa o saptamana de ploi putrede, te poate face sa uiti, o clipa, de toate regretele si sa fii fericit ca traiesti.

Imi puneam, de aceea, din cand in cand, intrebarea daca nu era mai bine sa-mi vad de obsesiile mele normale. Nu ma aflam in locul meu in galceava politica. Imi pierdeam un timp pretios, pe care nu mai aveam cum sa-l recuperez si care, la varsta mea, implica riscul unor pierderi definitive, fara sa am, macar, justificarea unei pasiuni sau a unei ambitii.

o recenzie de Andrei Rosca, publicata pe bookblog.ro

Filed under: recenzii de carte