Ştim … ?
Mai ştim, oare, să apreciem lucrurile frumoase? Ne mai emoţionează câteva cuvinte ca “iubire”, “poezie”, “speranţă”, “muzică”, “apus”…?
Suntem prea ocupaţi să mai citim. Am vândut curiozitatea şi imaginaţia şi ne-am cumpărat creioane cu care, în loc să desenăm, facem socoteli, calcule… Ne grăbim să ajungem… nici noi nu mai ştim unde şi în graba noastră avem copii pe care îi uităm în şcoli scumpe, şcoli unde învaţă corupţia, egoismul, ura, laşitatea, superficialitatea…
În graba noastră uităm să zâmbim, ne acoperim chipul cu măşti din sticlă, să nu se observe praful pe care l-am lăsat să se aştearnă peste visuri. Ne îmbătăm cu poveşti într-o încercare disperată să umplem golul… deşertul… Ne trezim trişti, mai obosiţi decât am adormit cu o seară în urmă, nu ridicăm jaluzelele, pentru că lumina ne împiedică să ne mai drogăm cu cafea. Ieşim pe stradă şi nu ridicăm capul din pământ, de teamă să nu ni se citească nefericirea din ochi. Cine e de vină pentru nefericirea noastră? Familia? Şcoala? Televizorul? Nu. Pentru că fiecare îşi trăieşte viaţa în contul său. Nu putem da vina pe cărţile pe care le-am citit, pentru ceea ce am greşit singuri. Cu ce e vinovată lumea că voi sunteţi orbi, surzi şi goi? Cu ce e vinovată dragostea, dacă nu vă iubeşte nimeni?
Suntem prea laşi să ne schimbăm. Aşteptăm un “mâine” care nu mai vine, iar într-o zi… vom privi clepsidra şi vom vedea cum ultimele grăunţe de nisip se scurg şi odata cu ele şi noi devenim nisip… nimic…
Ce lăsăm în urma?
Filed under: comentarii si citate
Lasam in urma imaginea unor invinsi. A unor oameni incapabili de a a-si pune in practica gandurile, sperantele si toate planurile de mai bine. Asa este. Ne grabim, dar de fapt nu ajungem nicaieri. Ne trezim mai obositi decat eram cand ne-am culcat. Si asta pentru ca nu stim sa ne relaxam nici macar in somn. Felicitari, Diana!:) Tine-o tot asa:).
Numai de noi depinde dacă la final lăsăm imaginea unor învinşi sau a unor învingători. Octavian Paler este dovada ca putem fi şi învingători…
Mulţumesc, Ovidiu!
bine zis… imi place sa vad ca mai sunt si altii care au aceeasi parere
chiar zilele trecute ma gandeam la mine pe blog la stilul nostru de a fi…
Garfield, sunt multi care au aceeasi parere, dar, din diverse motive, nu au curajul sa o afirme. Oare de ce…?
De frica. De frica de a nu fi luati in deradere in cazul in care si-ar sustine opiniile in public. Din dorinta de a ramane intr-un loc caldut, dar din pacate mediocru. Si …poate ca si din ipocrizie.
Ne e din ce in ce mai frica de viata, de implicare, de sentimente - care sunt considerate, tot mai mult, ca semne de slabiciune. Sa razi cu tot sufletul? Sa plangi in hohote? Sa iti pastrezi speranta chiar si atunci cand toate iti par impotriva? Numai un “nebun” ar face asa ceva… Poate! Dar ce frumoasa nebunie! Asta e VIATA, daca nu avem curaj sa o traim, de ce mai existam, oare?!
Cum vine asta, sa te emotionezi privind soarele care se naste din unirea Pamantului cu Cerul? Sau sa ii plangi moartea, la apus? Ce om normal are timp si chef sa se gandeasca la asa ceva?! Avem probleme mult mai importante care sa ne ocupe creierele: bani, situatie sociala, parvenire, minciuna, egoism…
Ne e teama sa mai citim ca nu cumva sa descoperim cat de searbada ne e viata, cum o irosim cu lucruri de nimic, pierzand din vedere minunatiile care se petrec in jurul nostru, in fiece clipa: se mai naste un pui de om, se mai zburleste un boboc inflorind cu incapatanarea specifica vietii care pulseaza in el, cineva mai compune o poezie sau o melodie, unii se indragostesc, altii mor… Cum sa avem timp de asemenea prostii? Pfui, ce tampenii! Auzi la ei: iubire, apus, zambet, fericire, compasiune, libertate… Care libertate? Daca nu am bani, cum sa fiu liber? Trebuie sa ma gandesc numai la asta, nu? Cum adica: sa spun adevarul? Pai, poate sa ma coste cariera sau relatia cu cel de langa mine, de a carui incredere pot sa profit atata timp cat nu afla nimic… Cum sa ii spun adevarul?! Pai, ce, sunt sarit de pe fix?!
Si cine a zis ca suntem nefericiti? Daca am bani, ce nevoie mai am de oameni sau de Dumnezeu? Pot cumpara tot ce vreau eu daca am suficienti bani, nu? Si iubirea, si fericirea, si ziua de maine, si pe cea de Apoi…
Din pacate, sunt mult prea multi cei care gandesc si traiesc asa… Personal, mi-e tare mila de ei…
Sau poate comoditate, lasitate, Ovidiu?
Sorina, ai dreptate. Banii nu pot cumpara talent, nu pot cumpara cultura, nici imaginatie. Banii nu pot cumpara sanatate, nici timp. Si nici libertate. Lista poate continua…:)
doar regrete k nu te-ai bucurat de viatza…sau poate lasi un gust amar…un lucru e cert..cei care nu zambesc si nu iubesc nu pot simti k traiesc…sunt k o fantoma care nu simte,nu face absolut nimik