Intrucat n-ai experienta exilului, nu vei intelege niciodata, probabil,

de ce, instrainandu-ma, mi-a devenit mai limpede ca sunt roman. Aici

mi-am dat seama ca orice biografie ajunge sa fie, in cele din urma, o

patrie, pe care o tarasti dupa tine si de care nu te poti rupe. Voi,

insa, ii impartit pe romani in “cei care au mancat salam de soia” si

“cei care n-au mancat salam de soia”. Si numai cei care au mancat

salam de soia au dreptul sa aiba pareri. Ceilalti sunt niste imbecili

care nu inteleg nimic. Nu conteaza ca m-am izbit de toate gardurile

“raiului socialist”, pana ce n-am mai rezistat. important e ca am vrut

sa scap si n-am mai apreciat rabdarea romaneasca. (Andrei)

Iarta-ma, de unde ai scos bazaconia ca eu ti-as contesta dreptul sa ne judeci? Ceea ce sustin e ca nu-mi place sa fim priviti de romanii din exil ca niste handicapati moral. Prea multi m-au lasat sa inteleg ca nu suntem la inaltimea sperantelor pe care si le-au pus in noi, ca i-am dezamagit grav prin ceea ce faceam si, mai ales, prin ceea ce nu faceam, frustrandu-i de sansa de a fi mandri, acolo, in Occident, de calitatea lor de romani. Mi-a fost jena de jalnica teorie a “salamului de soia”, dar, in aceeasi masura, simt o strangere de inima de cate ori imi imaginez un grup de romani emigrati, discutand despre tragedia romaneasca la o cafea, cu mirari dispretuitoare, declarandu-si ca se rusineaza de noi. In realitate, adevarul e exact contrariul celui de care ma suspectezi tu. Nu numai ca nu mi-a trecut vreo clipa prin cap sa am rezerve fata de cei care au preferat exilul, dar, sincer sa fiu, nici nu stiu cine ar trebui sa judece pe cine. Tu care ai parasit Romania fiindca n-ai mai suportat compromisurile sau eu care am ramas aici si am tacut cand ar fi trebuit sa strig ori am apelat la parabole ca sa spun ce aveam pe suflet? In fata lui Dumnezeu, poate ca tu ai fost mai onest. Ai iesit din minciuna, in vreme ce eu am indurat-o. Si nu e o vorba goala ca a indura istoria e, uneori, un mod de a o face. Noi, aici, ne-am vazut varati intr-un soi de masina de tocat carne care ne-a stalcit destinele. [...]

Daca am pomenit de vorba lui Iorga, dupa care “roman” inseamna “cel care ramane”, n-am facut-o, Doamne fereste, cu vreo intentie ironica. [...] a devenit limpede ca exilul nu mai era posibil decat in afara tarii sau, in tara, ingropat in tacere. Si cine ti-ar putea reprosa ca n-ai vrut sa te ingropi in tacere? Iti inchipui cumva ca eu ma socot mai “roman” decat tine fiindca “am ramas” aici? Ar fi o nechiobie de care nu ma poti banui fara sa ma jignesti. Pe urma, faptul ca “am ramas” nu e un merit. El decurge dintr-o neputinta. Chiar si aici, memoria ma transforma uneori intr-o marioneta a melancoliilor. Plecand, i-as fi ingaduit sa devina monstruoasa si insuportabila. – Don Quijote in Est

Filed under: Scrisori cu Andrei, biografie, comentarii si citate