Puterea de-a indrazni, de-a crede, de-a iubi fara masura
“Nu stiu daca pot pretinde ca am stiut ce vreau de la viata. Nu mi-au lipsit tintele false si entuziasmele naive. Reveriile polare din adolescenta, pe urmele lui Nansen sau Amundsen, au fost niste mofturi romantice. Ma imaginam printre banchize stand langa o soba de teracota pe care o infundam continuu cu lemne. Cautarea “secretului secretelor”, n-a fost nici ea o aventura prea serioasa, desi ma induioseaza faptul ca am fost in stare sa-mi pierd atatea dupa-amieze, prin anticariate, crezand intr-o legenda. Poate, singura cu adevarat grea de consecinte posibile in destinul meu a fost ideea ca nu ne putem implini prin “masura”,ci prin “lipsa de masura”; ca nu “intelepciunea” de a cantari atent orice risc e de invidiat, ci “nebunia” de a indrazni fara masura, de-a crede fara masura, de a iubi fara masura. Numai ca tocmai aceasta convingere am tratat-o cu prea multa masura! (”Autoportret intr-o oglinda sparta”)
Ma intrebam cati dintre noi stiu sa-si gaseasca puterea de-a indrazni,de-a crede,de-a iubi fara masura…
Gabriela
Filed under: comentarii si citate
Uneori suntem mult prea cerebrali, alteori mult prea copilarosi….si mai intotdeauna nu vedem lucrurile simple ce aduc atata fericire.Zambetul copilului din autobuz, frunza plina de culori cazuta pe straduta pe care mergi in fiecare zi, gustul aromat al fiecarei cafele, ceatza deasupra lacului batran…lucruri simple si totusi atat de frumoase! Suntem mereu pe fuga si mereu in cautare de nimicuri. Lucrurile superbe se afla langa noi!
Daca suntem dispusi sa acceptam ca noul ne face sa evoluam, atunci vom primi sa experimentam tot ce vine nou in viata noastra si vom intrebuinta corect „ lipsa de masura“ despre care vorbeste Octavian Paler.
Ceea ce trebuie de asemenea sa acceptam este ca, noul nu apare din noi, el vine de dincolo.Nu face parte din noi, si din acest motiv, nu putem fi noi aceia care sa aducem noul in viata noastra.
Dar acceptandu-l, e in joc tot trecutul nostru. Am trait intr-un fel, am gandit intr-un fel, ne-am facut o viata confortabila pe baza credintelor noastre. Apoi ceva nou ne bate la usa, si intregul sablon al trecutului nostru urmeaza sa fie tulburat.
Daca lasam noul sa intre, nu vom mai fi niciodata aceiasi, noul ne va transforma. Este riscant, nimic de zis. Niciodata nu putem sti unde ne va duce noul. Vechiul este cunoscut, familiar; am trait cu el mult timp. Noul este necunoscut. Poate sa fie prieten, poate sa fie dusman, cine stie? Dar singurul mod de a sti este sa-l lasam sa intre; si de aici, rezulta nelinistea, apare teama si multi dau inapoi, resping ideea de a se avanta in situatii noi.
Dar, ideea este ca nici nu putem sa-l respingem intruna, pentru ca vechiul nu ne-a dat inca ceea ce cautam. Vechiul nu ne-a adus fericirea la care toti aspiram. Vechiul ne-a tot promis ca ne da, dar nu s-a tinut de promisiune. Vechiul e cunoscut dar nefericit. Noul s-ar putea sa fie stanjenitor, incomod, dar exista posibilitatea ca el sa ne aduca fericirea.
Asa ca nu-l putem respinge, dar nici nu-l putem accepta; in noi se da o lupta, ezitam, tremuram, ne framantam, apare o stare de mare neliniste in fiinta noastra.
Eu am trait acestea si am simtit cum totul se prabuseste in jurul meu; acum stiu ca e firesc sa fie asa; si asa a fost si va fi mereu.
Dar cum altfel sa devenim noi insine? Nu putem deveni noi insine cu de la noi putere, singuri. Noutatea vine de dincolo, de la Dumnezeu.
Ce ne tine pe loc este mintea noastra, pentru ca ea e mereu veche. Mintea nu e niciodata noua. ea e acumularea trecutului. Noutatea vine de dincolo, intr-o mie si unu de feluri; e un dar de la Dumnezeu.
Daca avem ochi de vazut, vedem noutatea venind continuu la noi. Existenta continua sa se reverse asupra noastra, dar noi suntem inchisi in trecutul nostru. Parca am fi intr-un fel de mormant. Am devenit insensibili. Suntem lasi, si de-a lungul vietii, din cauza lasitatii, ne-am pierdut sensibilitatea.
Sa fii sensibil inseamna sa simti noul - si atunci vor aparea fiorul noului, pasiunea pentru nou si aventura, si vom incepe sa patrundem in necunoscut, nestiind incotro mergem.
Mintea, ratiunea noastra considera ca asta e o nebunie. Mintea se gandeste ca nu e rational sa parasesti vechiul. Dar noi nu suntem mintea. Cand vrei sa iti aduci aminte ceva, scormonesti in ea ca intr-o arhiva. Nu mintea scormoneste, ci tu scormonesti. Tu nu esti mintea. Daca ne lasam condusi de minte, niciodata nu vom fi fericiti fiindca mintea, este veche si nu accepta situatii noi, ii este frica de noutate caci nu stie cum sa reactioneze; si vechiul ne tine pe loc.
Este exact aceeasi situatie pe care o vedem ca se intampla si in politica. Am vrea o schimbare, dar multora dintre noi ne este frica sa acceptam schimbarea, de aceea Romania a stat cu Ion Iliescu la putere atatia amar de ani si trebuie sa fiti de acord ca, am batut pasul pe loc.
Schimbarea societatii pe care Silviu Brucan a prevazut-o in 1990, ca se va petrece in 20 de ani, s-a prelungit se pare, fiindca oamenilor le este frica de schimbare.
Asa ca, ce vrem de la viata? Ce vrem de la societate? Trebuie sa ne hotaram ce vrem cu adevarat, altfel vom trai la fel ca si pana acum si in viata si in societate.
Si mai ales, trebuie sa tinem minte ca orice nou care vine in viata noastra, e un mesaj de la Dumnezeu. Daca-l acceptam, suntem religiosi; nu credinciosi, fiindca credinta este ceva ce am mostenit de la parinti. Religiosi trebuie sa fim ca sa ajungem sa avem incredere in divinitate. Daca-l respingem, suntem pagani.
Oamenii trebuie doar sa se mai relaxeze putin pentru a accepta noul; trebuie sa se mai deschida putin pentru a lasa noul sa intre.
Asa ca, faceti loc noului sa intre in vietile voastre, lasati trecutul in urma, mergeti inainte, nu ca racul, un pas inainte si doi inapoi. Lasati-l pe Dumnezeu sa intre in voi…
Am scris cam mult, va rog sa ma scuzati, o sa ziceti ca dau lectii…ca dau sfaturi, iar numai prostii dau sfaturi, pentru ca sfaturile nu sunt urmate niciodata…
dar, departe de mine gandul acesta…nu va dau sfaturi, ce rost ar avea?
In schimb va provoc sa fiti voi insiva! Si ce poate fi rau in aceasta provocare, atata timp cat fiecare dintre noi are liberul arbitru? …
@Alessia, asa este, lucrurile simple care pot sa ne aduca bucurie sunt langa noi…trebuie doar sa le vedem…un copac inflorit,o frunza ce-a strans in ea mai multe culori,tocmai ca sa ne spuna ca viata este frumoasa daca iti lasi sufletul deschis si indraznesti sa crezi,sa iubesti fara masura…
@Augusta ,multumim pentru provocare! Hai sa fim noi insine si cu siguranta vom fi mai fericiti,mai iubiti,vom simti puterea iubirii fara masura…vom fi mai aproape de noi…vom putea darui mai mult…
Într-o singură zi am să ma opresc din a iubi, iar ziua aceea va fi cea în care drumul meu va lua sfârșit pe-aici…
Sunt de acord cu voi. In ultimul timp nu mi-e frica sa spun sunt fericita in putinul timp in care simt asta. Si o spun cu voce tare. Poate ii contaminez si pe ceilalti. E o teama in a recunoaste acest lucru. Suntem prea suparati cautandu-ne motive frecvent neintemeiate. Nu mi-e frica de fericire! Cu doua saptamani in urma tatal meu intrase deja in coma. Si nu prea mai era nimic de facut. Dar Dumnezeu a aranjat, in ultimul moment, altfel lucrurile: tata voia sa traiasca o suta de ani. Acum are posibilitatea. Va doresc si voua fericiri in toate felurile posibile!
Multumim, Magdalena! E super sa poti fii fericit chiar si pentru o clipa si mai ales e nemaipomenit sa imparti sau sa le arati motivul tau de bucurie facandu-i si pe altii fericiti,fara sa-ti fie teama ca,cineva iti va fura bucuria,fara sa-ti fie teama ca,cineva iti va strica bucuria…Uneori suntem egoisti,alteori observam ca,ceea ce pe noi ne face fericiti pe altii ii lasa reci,ei nu se bucura de un apus,nici de un suras de copil,nici de versurile unui cantec,nici de mirosul unui trandafir,nici fiorii iubirii nu le sunt cunoscuti…pentru ca n-au timp…
Asa ca hai sa ne facem mai mult timp ca sa fim fericiti,hai sa ne dorim si noi sa traim o suta de ani-multa sanatate tatalui tau!,hai sa-i pretuim mai mult pe cei din jur,daruind din sufletele noastre,mai ales ca se apropie cu pasi repezi luna cadourilor…si sfarsitul acestui an…si putina melancolie…
Va doresc puterea de-a primi cu drag toate bucuriile ce se indreapta spre voi si a le imparti cu cei dragi voua!
Va multumesc tuturor!
Ma bucur de fiecare data citindu-va si fata mi se destinde intr-un zambet larg ! Mi-as dori sa ma puteti vedea!
Magda, iti multumesc ca ne-ai spus ca dorinta tatalui tau se va implini pentru ca, eu mereu ii spun sotului meu ca noi vom trai amandoi o suta de ani, fiecare! Si ma bucur ca avand acest gand, el chiar va deveni realitate!
Va doresc la toti sa traiti o suta de ani!
Augusta ,zambetul tau a ajuns pana la noi,iar noi il dam mai departe la cei ce vor sa-l primeasca! Va doresc, tie si sotului tau sa vi se-mplineasca dorinta!
Iar tu ,Un strop de ploaie,da-ne si noua din ploaia ta sa ni se-mplinasca tuturor dorinta!
Si bineinteles sa indraznim,sa credem,sa iubim fara masura incurajati de lumina ce o trimite Maestrul spre noi,de-acolo din Steaua Lui…
Va multumesc tuturor!
E destul de greu ca sa tinzi spre un “nemarginit” sau “nemasurat” intr-o lume a circumspectilor.
Problema noastra nu este ca ceilalti sunt circumspecti ci ca, si noi suntem la randul nostru circumspecti, asteptand ca sa-i vedem pe altii facand toate fara masura, ca intamplandu-li-se ceva neprevazut (rau ma refer, fiindca in viata, cand ai curaj si utilizezi lipsa de masura, sunt posibile si lucruri rele, neprevazute) sa-i judecam spunand ” Cine i-a pus? Si-a facut-o cu mana lui/ei!” . Adevarul este ca tutror ne plac situatiile sigure, pline de siguranta, ne place sa stim dinainte ce se va intampla in urmatoarea perioada a vietii noastre.
Dupa parerea mea nimic nu e sigur. Nimic nu poate fi sigur, pentru ca o viata sigura este mai rea decat moartea insasi. Trebuie sa fiti de acord ca nu exista certitudine. Viata este plina de incertitudine, este plina de surprize, si tocmai in asta consta frumusetea ei! Nu vom ajunge niciodata la un moment cand putem spune: „Acum sunt sigur“. De ce atunci sa fim circumspecti? Cand spunem ca suntem siguri, ne declaram morti; ne-am sinucis. Viata merge inainte cu o mie si una de incertitudini. Asta este libertatea ei. Iar libertatea nu trebuie numita nesiguranta.
Inteleg de ce mintea noastra numeste libertatea nesiguranta si de ce suntem circumspecti. Libertatea naste teama. Oamenii vorbesc despre libertate dar se tem de ea. Iar omul care se teme de libertate nu e inca om. Nu exista o formula fixa pentru libertate. Daca ar exista o formula fixa, ea nu ar mai fi libertate, ci doar ceva vechi, niste cunostinte acumulate in creier, in mintea noastra si am reactiona prestabilit, ca niste roboti, iar libertatea inseamna inteligenta, ea actioneaza in mod diferit in situatii noi, conform situatiei la un moment dat.
Inteligenta tocmai acest lucru inseamna: a nu te comporta dupa un tipar, pentru ca aceea nu mai este inteligenta, este reactia la o situatie cunoscuta.
Cand urmezi un tipar, rezultatele sunt cunoscute, sunt certitudini.
Dar ce te vei face cand moartea iti va bate la usa? ma intreb eu, pe mine insami, asta ca sa nu va speriati ca am nerusinarea sa va pun cumva voua, o asemenea intrebare.
Atunci toate certitudinile tale se vor fi spulberat ca fumul, pentru ca nu te vor ajuta cu nimic; contul in banca pe care il cresti muncind de zor cu spor, nu il vei putea folosi sa cumperi ceva cu el, ca sa iei cu tine dincolo, ca sa iti asiguri siguranta, fericirea, multumirea. Respectul si stima lumii nu iti vor folosi la nimic, fiindca nu poti face troc cu ele; nu poti da respectul si stima oamenilor care te cunosc ca, fiind un om cu faima sau bogat sau de familie buna, pentru a primi respectul si stima lui Dumnezeu. El nu pune pret pe aceste chestii trecatoare. Nu poti face troc cu confortul pe care il aveai pe pamant, ca sa primesti confortul de dincolo; nu poti pentru ca, sufletului nu ii trebuiesc vile, sau apartamente la munte sau la mare, nu ii trebuiesc masini ca sa se plimbe, nu ii trebuiesc haine ca sa se imbrace imparateste. Si, ce te vei face atunci cand moartea iti va bate la usa si iti vei da seama ca nu ai strans nimic pentru plecarea ta dincolo, in a patra dimensiune, in universul paralel despre care am auzit ca exista? Nu este nici asta o certitudine, dar ce te faci daca acea lume de dincolo chiar exista si tu vei fi gol si sarac cand vei ajunge acolo? Cand vei ajunge acolo si iti va fi frig, si foame si vei tremura pe deasupra si de frica? Cum crezi ca poti dobandi ceva pentru suflet fiind circumspect, actionand cu prudenta si calculat, iubind masurat, de aici si pana aici, simtind masurat, tot de aici dar numai pana acolo, intr-un punct delimitat, un prag bine stabilit peste care nu vrei sa iti dai voie sa treci, pentru ca e lipsit de ratiune sa suferi, e lipsit de ratiune sa simti mai mult decat intelectul tau iti permite, asta e nebunie spune creierul nostru, invatat cu situatii cunoscute , la care stie cum sa raspunda si nu risca nimic! Dar, e o vorba: nu risti, nu castigi!
Nu trebuie sa ne agatam de nici o certitudine. Viata este incerta, insasi natura ei este incerta. Iar omul inteligent ramane vesnic nesigur. Aceasta dispozitie de a ramane in incertitudine inseamna curaj. Aceasta dispozitie de a fi in incertitudine inseamna incredere. Dam dovada de inteligenta doar atunci cand suntem in stare de alerta, cand suntem vigilenti indiferent de situatie, si raspundem la ea din toata inima. Nu ca am sti ce o sa se intample; nu ca am sti „fac asta si o sa se intample aia“ . Viata nu e o stiinta. Daca incalzesti apa la o suta de grade, ea se evapora-asta e o certitudine. Dar in viata nu exista astfel de certitudini. Daca am putea sa intelegem ca viata inseamna nesiguranta, ca nesiguranta face parte din viata – si e bine ca e asa, pentru ca asta face ca viata sa fie libertate, asta face ca viata sa fie continuu o surpriza. Nu stim niciodata ce se va intampla. Ne intrebam permanent ce va urma. Iar a-ti pune aceasta intrebare nu inseamna ca traiesti in incertitudine, inseamna ca esti liber, inseamna libertate.
Dar tot mai putini suntem liberi…tot mai putini ne dorim sa fim si sa ramanem liberi….libertatea ne enerveaza caci ne tine tot timpul in actiune, si ne face sa reactionam in mod inteligent, iar noi suntem comozi, ne-am invatat sa aplicam programe, tipare, nu sa fim tot timpul in priza si sa reactionam intr-un mod inedit…