Progresul, doamnelor şi domnilor, e o idee falsă. E, poate, cea mai mare superstiţie. Pe cât de comodă, pe atât de periculoasă. Sigur, exista progres în ştiinţă, în tehnică, în tot ceea ce se leagă de confort, de viteză. Dar am progresat, oare, şi sufleteşte? Mie îmi e greu să cred că pe autostrăzi suntem mai apropae de sensul vieţii decât erau grecii pe cărările unde zeii treceau pe urmele caprelor. Evident, în afară de sfinţi, nimeni n-ar dori să se întoarcă în grote. Şi cine ar avea chef să se folosească de o căruţă să ajungă la Paris? Numai că problema trebuie pusă altfel. Nu e însoţit, oare, progresul ştiinţific, tehnic, de un dramatic regres interior? Civilizaţia a facut din noi nişte maniaci ai informaţiilor. Vrem să ştim ce s-a petrecut pe mapamond în ultimele cinci minute. Şi nu e exclus să vedem într-o zi nişte sinucideri transmise în direct. Dar permiteţi-mi să observ că visul renaşterii, clebrul “uomo universale”, omul care se interesa, dacă-l cheamă Leonardo, şi de poezie şi de universul păsărilor, şi de filosofie şi de mecanică, şi de pictură şi de stele, a rămas azi un privilegiu rezervat diletanţilor. Specialistul nu mai poate fi decât din ce în ce mai singur în specialitatea lui. Şi nu-i adevărat, oare, că progresul tehnic, ştiinţific a ajutat bruta din noi să se descurce mai bine, să ucida mai eficent, având posibilităţi pe care nu le avea în grote? În America mi s-a vorbit despre un hangar din San Francisco unde se organizau lupte, mecanizate, de gladiatori. Dirijaţi prin telecomandă, combatanţii se exterminau fără milă unii pe alţi. Şi tot în America m-am gandit că, în vreme ce într-o catedrală gotică din Evul Mediu ai o ameţeală metafizică, într-un zgârie-nori nu ai decât o ameţeală fizică. - Calomnii mitologice

Filed under: comentarii si citate