Nevoia de sărbătoare
“ “Pentru ce dansaţi?”, l-a întrebat un curios pe unul din dansatorii care în zilele de sărbătoare transformă pavajul străzii în scenă. Răspunsul a venit sec. « Porque no ?» « Pentru ce nu ?« ” – Caminante
Viaţa românilor este una a tristeţii şi a resemnării. Măşti de piatră ne acoperă chipurile. Ipocrizia şi laşitatea mai aruncă zi de zi câte o lopată plină de pământ peste groapa în care am căzut deja.
În fiecare zi vedem în jurul nostru oameni descurajaţi. Oameni care au pierdut prin KO meciul împotriva grijilor. Nu au punctat măcar o singură dată. Şi cel mai trist…nici măcar nu s-au răzvrătit.
Aceste persoane s-au transformat în cârtiţe. Orbecăie la infinit şi aruncă cu noroi în cei care refuză să trăiască după reguli stabilite de personaje cu o moralitate îndoielnică.
Cei care au nebunia de a spune NU unei asemenea lumi pot înfăptui o Revoluţie. Din acea clipă viaţa lor nu va mai fi la fel. Niciodata. Aşa se ajunge la fericire. Foarte greu. Dar sentimentul pe care îl încerci atunci când parcurgi acest drum este unul spectaculos. Şi inegalabil.
România trebuie să spere. Trebuie să realizeze că nu are un destin tragic. Această eternă scuză a învinşilor ne-a tras pe toţi până aici. Până la un pas de comă. Noi ne construim propriul destin. Zi de zi, prin ceea ce facem. Prin atitudinea noastră. Prin modul nostru de a gândi. Prin faptele noastre. Prin planurile noastre. Noi atragem viitorul.
Pe stradă oamenii merg cu capul plecat. Şi umerii au aceeşi poziţie, dorind parcă să semnalizeze povara care îi apasă. Ai zice că toata greutatea lumii se află pe umerii unui român.
Nu ai fost niciodata întrebat: “de ce zâmbeşti?”. Poate că nu aveai un motiv anume, dar erai fericit că trăieşti, că respiri, că eşti sănătos şi că vezi lumina soarelui. Dar această întrebare te-a pus puţin în încurcătură. Şi a trebuit să inventezi ceva. Din acel moment, tu ai devenit cel anormal, cel care trebuie să explice, să se apere, să se dezvinovăţească.
Data viitoare, trage aer în piept, priveşte-l în ochi pe cel care te-a întrebat şi spune-i cu o voce caldă şi sinceră:”dar tu de ce nu zâmbeşti?”.
Chiar aşa, tu de ce nu te bucuri ? A venit ziua de azi şi te-a găsit în viaţă. Eşti un campion!
Filed under: comentarii si citate
Foarte tare acest articol. Cu totii observam acestea, in viata de zi cu zi. Romanii au fost si sunt in continuare un neam de sclavi, un neam mai tot timpul pus sub presiune. Aceasta situatie nu se va schimba prea curand, din foarte multe motive. Principalul izvor de bucurie la noi este banul, care a fost tot timpul ochiul dracului. Intr-o societate cu un nivel de trai scazut asa cum este tara noastra, nu e de mirare ca oamenii sunt “cocosati”,descurajati, perfizi si rai.
Multumesc, Sceptic:). In ciuda nick-ului tau sper ca tu nu faci parte din categoria oamenilor pesimisti:).
Prea multa tristete in acest articol..pe bune, viata e frumoasa, te trezesti de dimineata, zambesti in fata oglinzii si zici..va fi o zi frumoasa, si va fi… Adevarat e ca in Romania viata e grea, se fura peste tot, te inseala toata lumea, dar ce rost are sa te gandesti la astea….Sunt tari in care oamenii nu au ce manca sau unde dormi, noi avem un acoperis si o masa. Nu stiu daca ma incadrez in comentarii,dar asta e parerea mea.
Multumesc pentru comentariu, Sandy!
Nu cred ca este tristete in articol. La inceput este o descriere a situatiei in care se scalda cei mai multi dintre romani. Dar recomandarea mea, cea din finalul articolului este una clara. Avem nevoie sa zambim, avem nevoie sa ne bucuram, avem nevoie sa sarbatorim:). Cu totii. Zi de zi:). Te mai astept pe aici:).