Nevoia de mit

„O legendă mexicană spune că nişte exploratori s-au rătăcit într-o peşteră întunecoasă. Şi au continuat să umble chiar când n-au mai văzut nimic. La un moment dat, istoviţi, au vrut să renunţe. În clipa aceea, au auzit o voce care le-a spus că au de ales. Dacă vor merge mai departe, vor ieşi într-o zi afară din peşteră, dar soarele va fi prea tare pentru ochii lor obişnuiţi cu întunericul. Şi vor orbi. Nimeni n-a ezitat. Exploratorii şi-au reluat căutarea.” – Caminante

Speranţa reprezintă o adevărată controversă a societăţii contemporane.

Nu ţi s-a întâmplat niciodată să fii etichetat drept „nerealist”, „visător”, „aerian”? Mie da. „Speranţa” este adeseori confundată cu „iluzia”. Oamenii care nu ştiu ce înseamnă „organizare” şi „seriozitate” şi aşteaptă ca fericirea să vină de la „loz în plic” sau „6 din 49” au lansat atacuri murdare asupra celor care se încăpăţânează să facă ceva în viaţă.

Celor cărora le e frică şi să viseze că ar putea ieşi din mediocritatea în care îşi duc viaţa, le transmit următoarele lucruri.

Nu mi-e frică de voi! Nu mă veţi putea convinge vreodata că „mizeria” înseamnă de fapt „viaţa noastră reală”. E dreptul meu să visez la mai bine. Zi de zi.
Dumnezeu mi-a oferit o şansă. Mi-a dat această viaţă. Şi eu nu o voi trăi în lamentări, griji şi obiective mărunte. Am dreptul să fiu fericit, aşa cum fiecare dintre noi avem. E firesc să ne dorim mai mult. Este chiar de dorit să ne propunem mai mult. Şi să acţionăm. Să luptăm pentru asta!

Viaţa este mai mult decât o corvoadă. Este şansa unică pe care o avem. Şansa de a demonstra că suntem campioni! Totul pleaca de la gândire şi atitudine. Nu te lăsa intimidat. Să speri şi să îţi propui mai mult. Să adormi plin de gînduri pozitive şi să te trezeşti cu zâmbetul pe buze dimineaţa. Să cazi şi să te ridici la fel de voios. Pentru că aşa s-au realizat toate marile lucruri ale omenirii. Dacă Edison s-ar fi lăsat descurajat de nenumăratele sale încercări neîncununate de succes, astăzi am fi citit la lumina lumânării.

Poţi realiza multe lucruri frumoase. Doar dacă îndrăzneşti să scoţi capul si să cauţi lumina soarelui.

Fiecare suntem un explorator în căutarea ieşirii din peşteră. Fiecăruia dintre noi ne este frică de soarele cu care ne vom confrunta la un moment dat. Ne e teamă că nu vom rezista, că nu vom face faţă, că ceilalţi vor râde de noi. Şi cei mai mulţi renunţăm. Încercăm să ne convingem că „e prea greu pentru mine, pentru potenţialul meu”.

Nimic mai fals! Tu, cel care citeşti aceste rânduri, ai un potenţial ieşit din comun. Ai şansa de a schimba lumea. Cu o singură condiţie. Să te schimbi întâi pe tine însuţi. Şi totul va deveni mult mai uşor.

Speranţa ne împinge să înfruntăm focul. Până la capăt. Şi să-l învingem.

2 Responses to “Nevoia de mit”

  1. Toate astea, Ovidiu, se intampla pentru ca oamenii sunt comozi, in special ei mediocrii. Stau pe parcela lor de nisip, pe care au trait toata viata, parcela de care s-au saturat, dar le e frica sa se avante in marea nemarginita din-prejurul parcelei. Le e frica sa faca ceva inovator, sa gandeasca cu propriul creier. S-au obisnuit sa gandeasca precum restul turmei si gandul ca o alta parerea va fi criticata ii face sa se abtina. Si abtinandusera mor incet incet. Cu fiecare gand nespus, cu fiecare parere reprimata omul moare cate putin. Ovidiu, ramai nemuritor!
    Frumos text btw!

  2. :) Multumesc, Sasha!

Leave a Reply