Nevoia de a pune etichete
Una din prejudecatile lumii noastre este nevoia de a pune etichete, de a clasifica totul;oamenilor li se pare ca au si inteles ceea ce au clasat.Dar nu ma pot opri sa gandesc ca pretutindeni exista o padure in care se pierde o linie ferata.Pentru ca mereu exista un orizont dincolo de care consideram ca e normal sa ajungem.Si mlastina unde ne trag amintirile.(Octavian Paler-Viata pe un peron)
Cat de mare mi se parea cartierul copilariei mele.Cat de largi erau strazile si curtea casei.Acum, prin ochii maturului nu vad decat un petec de pamant din care rasar cateva manunchiuri de iarba.Ce mult ma bucuram cand prindeam licurici si ce importanta ma consideram doar pentru ca aveam cu doi licurici mai mult decat ceilalti.Timpul a trecut si alte lucruri au fost prioritare.Pe masura ce am mai facut in pas pe drumul vietii alti oameni au primit onoruri si alti oameni mi-au marcat existenta.Va veni probabil un timp in care voi descoperi ca din multimea de lucruri pe care le-am considerat vitale nu mai ramane decat esentialul.Va veni un timp in care lucrurile cu adevarat importante vor fi senzatiile,ce-am vazut,ce-am aflat si rasaritul.Si totusi ramane intrebarea Maestrului:”De ce trebuie sa ne apropiem de adevar numai plini de rani?”
Filed under: comentarii si citate
Ah, iata, inca o afirmatie, o alta fraza care ne da de gindit, unora, pentru vreo citeva saptamini bune…, ori chiar pentru mai multa vreme.
“De ce trebuie sa ne apropiem de adevar numai plini de rani?”
Pentru ca fara respectivele rani, a se citi traume, avem timp pentru orice altceva in afara de adevar?
Pentru ca centrele noastre de interes stau subscrise, de regula, acelor zone unde nu exista durere? Bon, asta e firesc.
Pentru ca fara nici o rana ne-ar fi aproape imposibil a ajunge la adevar?
Pentru ca fara nici o rana nici macar nu am fi interesati de adevar?
Sigur ca interogatiile mele de mai sus sint cel putin retorice si dintr-un oarecare automatism le-am formulat avind in gindu-mi pe Buddha si alti initiati…
Acum imi voi permite a reda citeva cuvinte scrise de Radu Gyr, poemul se cheama “Antiteze”:
“…n-ai jindui după un colţ de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.”
Acelasi adevar, rostit intr-alt fel…
“Se pot face doua greseli pe drumul spre adevar …a nu mergepana la capat si a nu incepe “-asadar intre filozofia lui Paler si cea a lui Buddha exista o intensa legatura care ne duce catre acelasi punct.calea spre adevar nu e nici usoara si nici placuta .Dar ce poti intelege din viata daca nu esti atins de ea?Impacarea cu sine, lipsa conflictelor interioare unde ar duce si cand s-ar infaptui?Dar mai ales cum?!
Doar un om impovarat, supus greselilor, vicisitudinilor, cu o experienta vasta, poate recunoaste adevarul. Tristetea, greutatile, esecurile au si ele rolul lor. Exista oameni, care-si pot trai viata intr-o continua minciuna, fara a se trezi vreodata. Nimic nu este intamplator. Tot ceea ce ni se ofera, esec sau succes, este pentru a ne forma, cali etc … Cel putin, aceasta-i parerea mea :).
Pt. Ana Maria: “Impacarea cu sine, lipsa conflictelor interioare”, nu cred ca vom fi lipsiti de ele. Viata e o lupta, mai grea, mai usoara. Important este si ceea ce gandim, cea ce facem pentru a iesi din conflicte. Iesi din unul, vine altul, si tot asta. Suntem supusi testelor vietii, sortii, Divinitatii.
Mereu v-am citit scrierile fascinata.
Ptr Alexandra : In mitologia indiana, gasim un pasaj in care se vorbeste de ideea de jertfa ca act necesar pentru trezirea umanitatii.Unul dintre zeii rivali vrea sa-l omoare pe Kishna si trimte spre el o sageata .Zeul rival ii spune lui Krishna :O,tu,Krishna,Stapan al lumii, sageata uciasa vine spre tine!Opreste-o, Stapane, ca tu poti opri si timpul”.Krishna ii raspunse :”Nu, n-am sa o opresc.Las-o sa-mi patruda in carne caci numai sangerand lumea va intelege”
ptr Dielda-Ce te poate bucura maii mult pe lumea asta decat gasirea sufletelor frumoase intr-o lume care parca vrea sa se schilodeasca cu orice pret .Am intrat pe pagina ta de web .Ce-am vazut si citit mi-a creat un sentiment de satisfactie si mi-a adus aminte de cartea lui Dan Puric -Despre omul Frumos.”Omul Frumos este ultimul strigat de salvare, este ultima reduta a umanitatii in lupta cu oceanul de neomenesc care vine “
Multumesc mult !
Si eu m-am abonat la acest blog ! :-))