Motive si pasiuni :)
Zicea Paler ca “o pasiune nu are nevoie de motivari”.
Vi se pare ca trebuie sa cautati motive pentru a iubi, pentru a face ceva cu daruire, pentru a pune suflet, incredere, speranta si “nebunie” in fiecare clipa in care faceti ceea ce va place? Probabil, ca sunteti deacord ca iubesti o perosana din simplu motiv ca o iubesti. Te pasioneaza lectura, sportul sau orice altceva dintr-un simplul motiv : iti place la “nebunie”.
Nu vi se pare ca atunci cand incepem sa facem “liste” ale calitatilor celor de langa noi, incepem sa le comparam slabiciunile si caracteristicile exceptionale, “nebunia pasiunii” incepe sa paleasca incet. Se asterne banalitatea peste toate energia, devotamentul, increderea, timpul si sperantele investite. E parca timpul sa privim totul din alta perspectiva, ni se pare ca trebuie sa schimbam drumul pe care mergem, iar adesea sfarsim prin a renunta, prin a transforma tot acest tumul de pasiuni, intr-o simpla obisnuinta, intr-un simplu fapt repetabil si motivat de caracateristici obiective.
Dar poate acesta e punctul in care trebuie sa realizam ca o pasiune se poate sfarsi, e cazul sa realizam ca uneori trebuie sa gasim “curajul” de a schimba drumul pe care mergem, de a schimba telul sau chiar de a ne schimba pe noi insine. Caci, o psiune “începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri.”
Unde e izul de mister, unde e surprinzatorul, unde e farmecul pasiunilor, daca e nevoie de motive obiective, de “interese” pentru a fi pasionati?
Filed under: comentarii si citate
Adela, le spui “ca un om mare”
Caci iubirea se inconjoara de iubire oriunde se afla.
De multe ori, din pacate, fara rost trantim usile custilor in speranta ca aerul ermetic ne va reda libertatea. In acele momente nu mai vrem sa ne simtim stingheriti si limitati de sentimentele celorlalti pentru ca ne indragim prea mult confortul interior, lipsit de substanta.
“sa te ridici intr-o furtuna purificatoare” inseamna nevoia spirituala a desavarsirii sinelui. Ajuns acolo, el nu se mai teme nici de viata, nici de moarte. El doar cladeste.
N-avem nevoie de motive obiective pentru a fi pasionati
Nu, nu avem nevoie de motive obiective:)ce bine!
Asa e Gabi, “iubirea se inconjoara de iubire”.
Da, Bianca, pasiunile noastre nu trebuie conditionate obicetiv, sunt “libere” nu au nevoi de liste de explicatii si lamuriri.
Ai desenat lucrurile intr-un mod prea poetic Adela, insa nu consider ca se pot desparti complet pasiunile de motivari. Nu cumva tocmai motivarea face pasiunea mai intensa? Gandeste-te, ca simplu exemplu fictiv, tu ai un blog si ai pasiunea de a scrie acolo, insa daca te gandesti putin si-ti imaginezi cum ar putea sa arate blogul tau peste 2-3 ani, la ce nivel ai putea sa fii atunci, poti sa spui ca aceasta viziune nu te poate face si mai perseverenta, sa pui si mai multa pasiune?
Eu consider ca pasiunea trebuie intretinuta uneori. Trebuie dezvoltata. Si e necesar cate un impuls cateodata. Adica o motivare.
Ionut, pasiunile noastre, la fel ca si talentele noastre, trebuie intretinute, trebuie dezvoltate, iar cate o data “incurajate” .
Ceea ce vroiam sa sugerez e ca lucrurile au un iz aparte atunci cand motivele pentru care le facem deriva din pasiuni, si nu invers cand ne dam impresia ca facem anumite lucruri din pasiune, iar in realitate ele nu sunt decat produsul unor motive si interese obiective.
Probabil ca ai fost prea subtila si n-am reusit sa citesc eu printre randuri
Intr-adevar, e periculos sa ne mintim singuri si sa vedem pasiuni unde nu e cazul. Trebuie un anumit echilibru sa reusim asta. Si invatam mereu, nu-i asa Adela? 
Da, invatam mereu. Fiecar clipa e o nou exprienta din care trebuie sa laum ce e mai bun, pe care trebuie sa invatam sa o traim si sa ne bucuram de ea.
Nu pot sa spun decat ce spun de fiecare data cand citesc Octavin Paler .Exceptional
Ana Maria, ne bucuram ca iti place opera lui Octavian Paler!
Intr-adevar exceptionale scrierile sale.
Pasiunea nu este conditionata de ratiune.
Pasiunea poate avea, sau nu, o motivatie palpabila. Si foarte rar una logica.
De acord Jorj … pasiunea are rare ori de a face cu ratiunea.
Despre cum functioneaza psihicul uman s-au aflat multe lucruri dar tot atatea au ramas enigme de nepatruns.
Probabil pasiunea si ratiunea au multe a-si spune una celeilalte. Poate nu se conditioneaza in sens strict cauzal. Nu este vizibil un determinism clar, rigid. Dar sigur se afla intr-un razboi de suprematie.
De cum se negociaza pactul de pace dintre aceste doua razboinice depinde echilibrul interior al omului si , probabil, fericirea acestuia.
Daca asimilam pasiunii sensul unor sentimente ca iubirea, credinta sau alte sentimente din spectrul spiritualitatii vom avea dimensiunea pozitiva a pasiunii.
In schimb, daca asimilam pasiunii sensul de viciu, patima, obsesie , chestiuni la fel de umane dar dintr-o directie opusa vom avea o dimensiune negativa a pasiunii. Ma gandesc la exemplul jucatorului impatimit de poker . Si in cazul acestuia vorbim de o pasiune - la fel de puternica.
Orice efort rational de a explica aceste pasiuni parca este sortit esecului inca de la inceput. Inima are o logica pe care ratiunea nu o cunoaste. Si cu toate acestea, cele doua se afla intr-un dialog permanent, uneori mai calm - si se intampla sa nu il auzim, deci sa consideram ca nu exista- alteori e un adevarat scandal - generand conflicte interioare dureroase.
In dimensiunea sa pozitiva, pasiunea cizeleaza ratiunea, evoluand impreuna spre desavarsire, spre elevare spirituala, spre implinire sufleteasca.
In cealalta dimensiune, omul nu este decat o prada insignifianta in razboiul celor doua, e rupt in doua si aruncat in cel mai negru cosmar al decaderii si depravarii. Imi imaginez ce grea sentinta indura acela condamnat sa caute iesirea din labirintul-inchisoare al unei pasiuni - viciu / obsesie. Prea putin reusesc .
Si nu pot sa nu amintesc acea imagine clasica a unui orb care duce in spate un olog care vede. Exprima foarte plastic relatia dintre pasiune si ratiune.
Cred ca si ratiunea , cu toata rigurozitatea si obiectivitatea sa, cu tot determinismul sau are o latura inconstienta : aceea de a lupta impotriva dominatiei unei pasiuni, de a o limita pana la anihilare.
Echilibrul este dezirabil. Pasiunea dusa la extrem poate distruge atat subiectul, cat si obiectul sau. E impresionanta aceastaputere de autodistrugere.
Decizia de a ne abandona unei pasiuni , de a deveni mai mult sau mai putin sclavii acesteia se ia in momentul in care pasiunea domina ratiunea ; ratiunea insa stabileste cat de mult ne inrobim.