În măsura în care copilăria e partea noastră de paradis, “Asybaris” e un nume posibil al reversului ei, al părţii noastre de infern. Acolo, toate destinele sunt terminate. Nu mai e nimic de sperat decât un deşert (fiindcă într-un deşert amăgirile n-au capăt) şi o mare care păstrează amintirea zeilor dispăruţi. Un “Asybaris” e ascuns, probabil, ca o fatalitate, ca o pedeapsă, în subconştientul tuturor celor care nu se mulţumesc cu lumea obişnuită sau nu ştiu să se bucure de ea, dar îl descoperim abia când nu mai e nimic de îndreptat. Probabil, de aceea cerul prăfos din Asybaris mi se pare mai real, uneori, decât ce-mi amintesc. Mi se potriveşte mai bine azi, deşi înţeleg că există în mine şi ceva arhaic, care n-a putut fi educat în ciuda dorinţei de a fi în pas cu alţii. - Deşertul pentru totdeauna

Filed under: comentarii si citate