„Fiecare secol are, poate, un mal du siecle al său. Al nostru ne împinge să n-avem răbdare…” – Caminante

Octavian Paler a ironizat gălăgia anilor post-decembrişti. Au apărut sute de mii de revoluţionari cu diplomă(cu certificate de revoluţionar), au năvălit gloatele de sălbatici pe ecranul televizorului şi s-au înfăţişat „în faţa naţiunii” demagogi cu discursuri de lemn.
Asta deşi în 89’ au ieşit în stradă doar câteva zeci de mii de oameni.

Restul s-au ascuns după perdele. Acesta este curajul românilor. Aceasta este de fapt, atât de mult trâmbiţata dorinţă de schimbare. Comic este faptul că oameni care nu se schimbă mai întâi pe ei înşişi doresc să schimbe un întreg popor.

Gălăgia a indus un sentiment general de nelinişte. De anxietate. Până la haos nu a mai fost decât un pas. Un pas de pitic. A fost talpa care ne-a strivit prezentul. Şi care ne ameninţă viitorul.

Muncim puţin. Sau muncim mult şi prost. Ne-a dispărut creativitatea. Spiritul rebel fuge de noi. Şi va continua să fugă până când vom şti să ne împrietenim cu el. Să îi arătăm că avem un scop în viaţă şi că ne-am organizat pentru a ni-l îndeplini.

Vrem să primim totul de-a gata. Vrem să câştigăm fără ca mai întâi să traversăm deşertul înfrângerii. Avem impresia că singura altitudine existentă este cea din vârful unui munte. Ne facem că nu vedem văile din jurul acestui vârf. Dar acesta este cel mai sigur mod de a ne împrieteni cu abisul. Şi de a cădea.

Răbdarea este arma campionilor. Este calitatea celor mai buni dintre noi. Răbdarea de a o lua de la capăt şi de a lupta din nou. De a te încăpăţâna să nu cedezi. Niciodată. Răbdarea de a crede în şansa ta. Răbdarea de a câştiga.

Filed under: comentarii si citate