[…] Cînd mergi în cerc, păţeşti totdeauna aşa. Nu ajungi decît în tine însuţi. Alergi sau dormi, rămîi la fel de aproape sau la fel de departe de ţintă. Dar, fireşte, există cercuri şi cercuri. Există cercul fetelor din Grecia care cîntau şi dansau ţinîndu-se de mînă. Ele se rupeau din cerc doar pentru a se arunca în abis. Cercul era viaţa, puntea de deasupra abisului. Şi există cercul din noaptea aceea cînd am mers în jurul unei cabane. Ţinta era atunci dincolo de cerc, în afara lui. Trebuia să mă smulg din cerc ca să ajung unde trebuia. În care din cele două situaţii mă găsesc, prin urmare, acum? Ce se află dincolo de cercul meu? Abisul sau cabana? Şi ce este adevărat? Ceea ce îmi amintesc sau vîntul pe care-l aud? Somnul de peste noapte sau nedumerirea de peste zi?

E greu de trăit pe un cerc, domnilor. Oriunde în altă parte lucrurile sînt cît de cît logice. Dar aici nu ştii dacă mai are rost să mergi pentru a ajunge în acelaşi punct în care te afli. Asta te tulbură. Ridici din umeri şi-ţi spui că e totuna, poate, dacă rămîi pe loc sau îţi tîrîi picioarele de-a lungul cercului. Dacă te revolţi, faci o săritură din destin. Fie şi în abis. Dar trebuie să ai putere pentru această săritură. Mi-e somn. Voi continua mîine. M-î-i-n-e. Există “mîine”? Pe un cerc nu există decît amintiri pe care calci mereu, ca pe şopîrle, sau “azi”.  - Viaţa pe un peron

Filed under: comentarii si citate