Invocată abuziv, speranţa se poate uza, poate deveni un cuvânt oarecare, care nici măcar nu se mai aude în atâta vacarm. Ca să nu mai spun că ea poate devenii, sau chiar este uneori, un culcuş pentru neputinţa de a acţiona, un drog, dulcea iluzie de mişcare a imobilităţii. Dar ce punem în locul ei? Aici mă opresc de fiecare dată şi apoi urc muntele din nou. La urama urmei, a spera e un semn că n-am renunţat încă să judecam normal, nu ne-am scârbit de logică, şi n-am încetat să visăm cum ar trebui să arate lumea şi cum ar trebui să arătăm noi înşine. Încă mai ştim ce vrem, deosebim încă răul de bine, abjecţia de sublim, prostia de valoare, şi, daca le deosebim, încă mai putem să alegem… nu asta înseamnă a spera? Cred că avem nevoie de speranţă nu atât pentru a fixa o ţintă, cât pentru a urma un drum. - Polemici cordiale

Filed under: comentarii si citate