Cântec aztec pentru zeiţa mamă

„Şi vă veţi duce în locul
De unde provine lumina
Şi veţi arunca suliţe:
Vultur de aur, tigru de aur,
Şarpe de aur,
Iepure şi cerb de aur.” – Caminante

Muzica sufletului nu poate fi alungată de pe scenă. Este pasiunea celor vii. Este viaţa din ochii noştri. Sunt picioarele care ne împing pe drumul cel corect, deşi viermele renunţării ne dă târcoale.

Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie/ Dar cu umilinţă lanţul înconvoaie spune Mihai Eminescu. Ce alegi? Pe care dintre aceste două versuri? Eşti la răscrucea vieţii tale. Ispita vrea să te atragă pe calea ratării. A prostiei. A ignoranţei. Şi a laşităţii.

Ce înseamnă o grămadă de nori negri? Înseamnă pericol real? Nicidecum. Reprezintă drumul cârtiţei. Adică refuzul de a strânge imaginaţia la piept. De a o iubi şi respecta. De a ţi-o face aliat de nădejde. De a o transforma în duşman al trădării.

Cu toţii avem un cerb de aur. O adevărată comoară. Formată din multe gânduri pozitive. Şi din entuziasm. Adică din bucuria de a trăi. Ascultând muzică. Muzica inimii.

Leave a Reply