[…]“Ma revad intr-o odaie mica, saracacioasa, cu lut pe jos, cu o lampa de gaz pe o masuta ovala. Afara, noaptea cazuta peste periferiile cartierului Ferentari. Din cand in cand, loveam cu o lingura de lemn in palaria metalica a unui ceas desteptator, pentru a-mi birui somnul, neavand un resou la care sa-mi fac o cafea. Asa mi-am pregatit examenele, patru ani, la Litere, la Drept, la Filosofie. In timpul anilor, cu exceptaia dupa-amiezilor in care imi permiteam luxul de a merge la un film, pe bulevard, colindam bibleotecile, citind tot ce gaseam despre Evul Mediu. Scriam o „Reabilitare a Evului Mediu”, pe care o visam opera capitala, dar al carui manuscris l-am pierdut, din pacate, in toamna anului 1948.

Lasam pregatirea examenelor pentru sesiuni. Contam pe memoria mea, capabila, potrivit calculelor verificate in practica, sa retina, aprope fidel, orice text, parcurs cu o viteza de douazeci si sase de pagini pe ora. Toate examenele din studentie au fost pentru mine doar o simpla problema de timp. Aveam nevoie, la fiecare examen, de numarul de ore care, inmultite cu douazeci si sase, sa-mi permita sa parcurg cursul pana la capat, insemnand pe margine, dupa o metoda proprie, cu diverse culori, pasajele mai importante. O saptamana, doua, mai tarziu, insa, textul memorizat astfel incepea sa paleasca.

Am alergat intre cursuri, seminarii si examene, cand la Litere, cand la Drept, cand la Filosofie, fara sa ma gandesc ce doream sa devin. Profesor? Nu sunt sigur ca as fi fost un bun pedagog. Avocat? Am oarecari inclinatii spre a despica firul in patru, dar nu ma vad umbland dupa clientela. Magistrat? Mi-ar fi fost greu sa pronunt o condamnare. Filosof? Nu cred ca aveam vocatie de filosof. N-am reusit niciodata sa fiu atat de impersonal incat sa pot nazui la arhitectura unui sistem. De gazetarie , o singura  data imi trecuse prin cap sa ma apropii.

Revad in oglinda sparta a memoriei mele amanunte care, aparent, n-au nici o legatura intre ele… le uneste insa ceva. Ce-as fi fost , oare, fara ceea ce mi-a oferit dragostea? Din anii petrecuti prin internate, nu mi-au ramas decat imagini cenusii. Am trecut prin doua licee si trei facultati fara sa pot lega nici o prietenie. De la fiul meu, care are vocatia prieteniei am inteles ca prietenia tine nu numai de norocul de a intalni oameni care sa-ti inspire respect si afectiune. Prietenia e un har pe care il ai sau nu-l ai. Eu nu l-am avut. Tot ce stiu despre camaraderie, despre farmecul si valorile ei virile, am aflat din carti, mahnit ca nu le-am trait si eu. Dragostea m-a salvat, insa, de pericolul de a face ca viata mea sa semene dumincilor pustii in care nu stiam cum sa-mi umplu timpul.” - Autoportret intr-o oglinda sparta

Filed under: biografie, comentarii si citate