Definiţia pasului absent
Sunt oamenii atat de diferiti? Suntem eu si cu tine atat de altfel incat absolut orice contradictie, orice neconcordanta intre noi poate adanci si mai mult prapastia dintre noi doi? Faptul ca te iubesc, ca ma iubesti, ca ne iubim nu conteaza deloc? Haosul e asa de mare incat ceva atat de frumos si de altruist cum e dragostea se pierde in multime? Astfel incat orice muritor sa o poata calca in picioara ca pe o punga luata de vant? DA. Dar nu luati seama la ce am zis eu. Paler a zis-o mai bine ca mine:
Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.
Filed under: Definitii, comentarii si citate, poezii
Daca am putea invata din trairile acestea ale maestrului, lasate noua mostenire; daca le-am intelege si am incerca sa nu cadem prada acestui orgoliu uman pe care il avem toti, mai mult sau mai putin, i-am aduce un omagiu lui. Adancimea si pasiunea ce se reiese din gandirea lui, sunt atat de frumoase, atat de uluitoare, incat parca ne atrage in directia aceea, undeva unde sunt regretele si tristetea, in loc sa il intelegem asa cum si-ar fi dorit si sa incercam sa luptam cu noi insine si sa fentam aceste capcane pe care noi le cladim.
Foarte frumos, dar nu sunt de acord cu partea in care spui ca i-am putea aduce un omagiu domnului Paler prin refuzul de a cadea prada orgoliului uman pe care il avem “toti”, cum spui tu. Omagiile se aduc altfel, se aduc cu respect, se aduc voit si printr-un anumit gest. Ideea ta, plina de sentiment nobil, sunt sigura, este induiosatoare, dar nu poti sa iti doresti sa traiesti intr-un anumit fel, sa-ti dedici viata intreaga respingerii unui anumit sentiment doar pentru a aduce un omagiu. Fie el si unui om deosebit.
Acel orgoliu de care vorbesti e prezent in noi toti si nu a-l respinge/invinge e lucrul catre care ar trebui sa ne indreptam, ci ar trebui sa stim sa traim cu el, sa-l educam intr-o oarecare masura pentru a deveni oamenii considerati de fiecare dintre noi ideali, buni, iubitori, calzi. Sa traim cu el pestru ca e parte din noi, cu rele si bune. Un om fara orgoliu e un om fara pasiune, fara caracter.
Si daca noi insine ne construim capcane, atunci tot noi sa le distrugem, de ce sa le ocolim? Cred ca ar fi mult mai multumitor fata de propria persoana sa depasim conditia care a creat bariera. Sa gasim o limita noua mereu, o limita pe care sa o lasam de fiecare data in urma. Astfel cu fiecare pas vom fi mai aproape de idealul personal, pentru ca pana la urma asta conteaza in viata. Fie el stabilit de catre noi sau de catre societatea in care traim, idealul personal este factorul care determina gradul de satisfactie personala….si, de ce nu, de fericire.
B.
abesenta lui Dumnezeu in viata noastra este cea mai mare absnta din viata noastra!
pe care trebuie so completam tot cu iubirea lui Dumnezeu si semenilor nostri. ura trebuie topita prin iubira, ca arama in topitoare!
[...] Octavian Paler [...]