[…] Stau cu ochii închişi, câteva clipe, după aceea deschid pleoapele cu precauţie. Cerul e perfect senin. Mă uimeşte totdeauna, la mare, vara, fixitatea amiezii. Atunci, pentru puţin timp, totul e parcă în cumpănă. Viaţa şi moartea. Deşertăciunea şi gloria de a trăi. De ce credem, oare, că pierderea de vreme e condamnabilă, când ea e, poate, singura care ne permite să ieşim din mecanica unei agitaţii bezmetice? În aglomeraţie, totul se transformă, fără să vrei, în trăncăneală, calcul, publicitate sau, din contră, în conştiinţă mai clară a singurătăţii. - Aventuri solitare

Filed under: comentarii si citate