Acest articol este scris de Gia Codrescu. Articolul ei a fost printre cele mai bune 3 ale concursului “Viata cu Octavian Paler”.

Octavian Paler, trecând prin viaţa mea, a lăsat în urmă ceea ce sunt.

Am citit “Rugaţi-vă să nu vă crească aripi” exact la vârsta la care mă căutam, mă preschimbam în ceea ce vroiam să devin. La vârsta la care fiecare lucru întâlnit lăsa o amprentă bine definită în carnea mea încă moale şi maleabilă.

Mi se întâmplă de multe ori, atunci când fac un gest sau vorbesc despre ceva, să îmi aduc aminte de această carte. Apare din când în când şi îmi aminteşte de mine, de drumul pe care mi-am propus să îl urmez. Este o sursă de entuziasm şi totodată de dulce tristeţe, care însă nu mă face decât să vreau mai mult de la mine.

De curând, vorbeam cu un prieten care a fost în Anglia. Vorbeam despre momentul Waterloo şi-i spunem că poţi merge acolo unde s-a dat. Îi spuneam că este un loc, unde dacă urci şi plăteşti o monedă, te poţi uita printr-o lunetă la câmpul gol. Am zâmbit atunci împreună la gândul că oamenii plătesc încă o dată pentru o iluzie. Octavian Paler mi-a lăsat această poveste cu zâmbetele ei.

Acum ceva timp, am urmat cursuri de dans. Cel mai mult mi-a plăcut passo-doble, dansul toreadorului, în luptă cu taurul. Este un joc serios cu filosofie superbă acest spectacol, cu acorduri flamenco şi valuri de roşu. O filosofie a luptei dintre disciplină şi furie, dintre armonie şi haos. O filosofie a curajului. Octavian Paler mi-a lăsat Spania şi filosofia dansului ei. Mi lăsat lupta toreadorului, a lui Don Quijote şi a lui Don Juan. Dacă ne gândim bine, seamănă foarte mult între ei.

Mai demult, am făcut un cadou unui om drag. Scriitor, împlinea venerabila vârstă de 70 de ani. Mi-am zis că a primit de-a lungul vieţii şi va primi şi atunci o mulţime de cadouri scumpe. Orice se poate cumpăra. Eu am ales să-i fac un caiet. Am luat unul cu coperţi de frunze şi pagini de arţar şi am scris în el cele mai importante evenimente ale istoriei, în fiecare an de când s-a născut. Pe prima pagină am scris despre Zodia racului. Octavian Paler mi-a lăsat aceast mic poem pe care l-am împărtăşit mai departe, mi-a lăsat căldura bucuriei celui care l-a primit.

Mult mai demult, am avut o idee. Vroiam să merg în parc, cu un aparat care să scoată pozele pe loc şi să fotografiez oameni. Să le prind o expresie şi să le arăt cum sunt, din afară. Să-i fac să se gândească la ei. Să-i fac să zâmbească. Perplexitate. “Tu spui, liniştit: “adevăr”. Ei se uită la tine şi tac, fără să priceapă ce vrei, dar pentru că sunt oameni educaţi întreabă: “Cât costă?”. Tu le arăţi mâinile goale, dar ei nu mai pricep gestul de mult şi, nedumeriţi, dau să plece. Tu alergi şi le spui: “speranţă”. Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă încă o dată: “Cât costă?” Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.”.

Octavian Paler mi-a lăsat speranţa şi adevărul de a fi.

Filed under: comentarii si citate