Oameni ciudaţi
“După ce v-am demostrat că Don Quijote n-ar fi avut şanse să devină celebru în România, am o mică ezitare, doamnelor şi domnilor. Mi-am adus aminte de o întâmplare pe care am povestit-o în “Rugaţi-vă să nu vă crească aripi”. V-o reproduc pentru a vă fi mai limpede ezitarea mea.
Veneam dinspre munte, cu maşina, îmi povesteşte avocatul F. La vreo zece kilometri înainte de Sibiu, am rămas în pană. Într-un târziu, am zărit apropiindu-se un car cu fân. Când a ajuns în dreptul meu, m-am adresat ţăranului care mâna caii.
- Unde duci fânul?
- La târg.
- La Sibiu?
Omul a oprit.
- Dar de ce mă întrebi? E dincolo de Sibiu.
- Şi dacă nu te-ai mai duce până acolo?
- Cum să nu mă duc?
- Îţi cumpăr eu fânul.
- Dumneata? Păi ce să faci cu el?
- Îţi cumpăr fânul şi, în loc să baţi atâta drum, mă remorchezi pe mine până la Sibiu şi gata.
Omul m-a privit neîncrezător.
- Vorbeşti serios?
- Sigur că vorbesc serios. Cât face fânul?
Mi-a spus preţul.
- Perfect. Uite banii.
Dar nu s-a grăbit să-i ia.
- Şi cu fânul ce se întâmplă?
- Îl descarci la marginea drumului. Din moment ce primeşti banii pe el, înseamnă că e al meu.
- Dar dumneata ai vite?
- N-am.
- Ce faci atunci cu fânul?
- Îl las aici.
- Să putrezească?
- Să putrezească.
- Dar nu-i păcat?
- De ce să fie păcat?
- E fân muncit. L-am cosit, l-am uscat.
- Omule, la târg nu te duci să-l vinzi?
- Ba da.
- Eu te scutesc de o parte din drum. Mi-l vinzi mie.
- E drept, dar, la târg, cine-l cumpără are nevoie de el. Îl foloseşte, nu-l aruncă.
- Şi ce-ţi pasă? Important e că-ţi primeşti banii.
- Îmi pasă.
Şi n-a vrut, domnule, să descarce fânul, a încheiat avocatul F. A dat bice cailor şi dus a fost. Unde mai pui că la târg risca să nu găsească cumpărător. Ca să vezi, există oameni ciudaţi, incapabili să iasă din logica lor.” (Calomnii mitologice)
Filed under: comentarii si citate
Exemplara logica taranului. Minunata!
Multam Alex.
Uitasem de acest paragraf, desi chiar acum recitesc cartea.
Ce iubesc la Paler este descrirea simpla, fara perdea, a simplitatii vietii. Mi se pare ca vede lucrurile transant, la obiect. Te obliga sa iei lucrurile asa cum sunt si in acelasi timp te roaga sa faci asta, cu sfiosenie. Intai face afirmatia Paler eruditul, si apoi formularea este oferita de Paler omul legat sufleteste ireversibil de lumea satului.
Este minunata descrierea ocupatiei de “paler”. Se pare ca este un regionalism care defineste ocupatia de a construi case de lemn, dupa obiceiuri transmise din generatie in generatie.
Paler a ales sa descrie ca un paler, viata: grinda pe grinda…pe grinda, apoi acoperis…si asa mai departe.
Fragmentul acesta ma duce cu gandul la ordinea superioara a lucrurilor. Ma duce cu gandul ca noi suntem doar trecatori si fie alegem sa vindem fanul asa cum trebuie, cui are nevoie de el si nu primului venit, fie alegem sa fim un sofer grabit, pe un drum uitat, care crede ca poate schimba mersul profund natural al vietii, doar pentru ca aparent ii este la indemana.
Mi se pare minunata metafora. Mai mult decat atat, este minunat ca mi-ai reamintit de fragment, intr-un moment in care chiar aveam nevoie de cineva sa faca asta.
E curioasa viata….
Alex….multumesc
… hmmm … persoana mea fiind… un pic…. infantila…. mi-a fugit imediat gandul la….scena…. fiind taran… ma gandeam… munca mea v-a ajunge cea mai mare parte…..balegar….. dar probabil ca va mirosi mai frumos decat …..banii lui ….(cred ca l-am “simtit:ca-i…avocat) …
ideea ca-ti pasa de munca ta e prezenta si la unele din cele mai mari si sofisticate firme din lume.: Ferrari, Rolls Royce, te costa o avere… dar ei…. nu o vand oricui….
Si ce frumos ar fi sa exista mai multi oameni “ciudati”
Mi se spune ca sunt ciudata.In acelasi timp privesc in jurul meu si nu inteleg de ce toti sunt atat de “ciudati”.Depinde “pe unde te afli.
Prea putini dintre noi mai stiu sa spuna azi “imi pasa”.
O poveste minunata pentru a invata lectia de a privi dincolo de realitatea imediata imbibata pana la saturatie de pragmatism.
Banii cumparau fanul dar nu puteau cumpara sufletul pus in a-l culege. Asta e logica celor care pun suflet in munca pe care o fac. Si fiind vorba de-un suflet , intrebarea “Da nu-i pacat?” este justificata.
Cu placere, Alex. Ma bucur daca postarea acestui fragment a venit intr-un moment in care aveai nevoie de el si am putut sa fiu eu intermediarul.
Interesanta descrierea ocupatiei de “paler”si comparatia facuta de tine. Nu cunosteam aceasta semnificatie; nu cred ca apare in dictionarele uzuale. E cazul sa iti multumesc si eu.
Vali,
Sunt de acord cu tine ca ar trebui sa iti pese de munca ta. Pe mine insa, acest paragraf al lui Paler mai duce mai degraba cu gandul , asa cum spunea Alex in comentariul de mai sus, la simplitate, la ordinea superioara a lucrurilor si la intrebarea cati dintre noi mai avem taria de o constientiza si respecta. Fara a dori sa generalizez, de multe ori, firmele mari si sofisticate, precum si modul lor de actiune, imi creaza senzatia contrara de “dezordine superioara a lucrurilor”
.
Multumesc pentru comentariu si te mai astept.
Silvia, sunt de acord cu tine
. Si mie mi-ar place sa existe cat mai multi oameni ciudati care sa spuna “imi pasa” si care, asa cum spunea Lavinia, sa poate privi dincolo de realitatea imediata imbibata pana la saturatie de pragmatism.
SILVIA, bine ai venit printre noi cu comentarii. Poate facem un club al ciudatilor, as incerca si eu sa ader
Asa e, Lavinia, “imi pasa” poate parea, de multe ori, derizoriu intr-o lume care te indeamna sa accepti o realitate imbibata pana la saturatie de pragmatism. Sunt in asentimentul tau la ceea ce ai scris, ai surprins foarte bine lectia care m-a frapat si pe mine la intamplarea povestita de Paler. Mersi de completari.