Adevarul cel mai putin absurd
In general, ne place sa avem dreptate. Incercam sa aducem argumente in acest scop, iar atunci cand acestea nu tin, de multe ori preferam sa ne spunem ca ceilalti nu sunt in stare sa ne intelega noua sufletul “sensibil”. Exista, probabil, in fiecare dintre noi o doza de orgoliu si vanitate care sa ne faca sa credem ca detinem “adevaruri” pe care ceilalti nu le pot atinge sau pricepe. Trecand peste faptul ca fiecare individ este posesorul subiectivismului sau, stau si ma intreb: chiar daca ar fi asa, cat ne ajuta sa credem ca detinem adevaruri valabile doar pentru noi insine? Poate ca ne vom simti mai destepti sau vom simti o stare de satisfactie imediata, insa cred ca vom constientiza la un moment dat faptul ca “Un adevar pentru un singur om, s-a zis, e un adevar trist. Un adevar pentru toata lumea e improbabil, poate chiar periculos. Dar exista adevaruri pentru doi oameni, fara de care nici o viata nu e completa” (Viata ca o corida).
Cum ajungem la adevarurile pentru doi oameni? “In fond, exista un singur mod de a trai dragostea, traind-o. Nu se intampla nimic neobisnuit, primavara e ca toate primaverile, eu nu reusesc sa spun o fraza memorabila, dar oamenii nu obosesc sa fie banali. Si uneori sunt fericiti tocmai din aceasta cauza” (Viata ca o corida).
Adevarurile pentru doi oameni sunt valabile insa doar pentru cei doi. Nu respecta neaparat conventii, reguli, sabloane sau tipare prestabilite. Pot exista asemanari, insa fiecare are frumusetea si unicitatea sa proprie. Nu cred ca sunt adevaruri repetabile si, de multe ori, pot parea absurde si ilogice.
“Sa ma opresc totusi inainte de a da impresia ca n-am aflat inca un adevar elementar. Ca orice experienta in acest domeniu are o valoare pur personala. Nu le e altora de folos. Fiecare descopera pentru sine ce e de descoperit, vorbaria prea multa n-are nici un rost, mai ales ca inima nu poate fi rationala. Miracolele, spuneai tu insuti, nu trebuie sa se conformeze nici unei logici. Altminteri, n-ar mai fi miracole. Si cred ca aveai dreptate. Trebuie sa fii recunoscator daca ai avut norocul sa iubesti sau sa taci daca n-ai simtit niciodata ca o cruce se duce de unul singur, dar o dragoste se duce in doi, altfel se transforma si ea in cruce.
In plus, imi dau seama cat de ridicol e sa-ti iei aere de pedagog acolo unde nimeni n-are nevoie de lectii. Sigur, am si eu, ca toata lumea, parerile mele, intemeiate pe ceea ce am trait sau am vazut, stiu ca exista iubiri de o viata si iubiri de o zi, iubiri inalte si iubiri mizere, stiu ca dragostea e in principiu, prin nevoia ei de a darui, purificare de sine, dar poate fi si incercare de colonizare a celuilalt. Numai ca, in general, imi pastrez aceste pareri pentru mine. Nu ma simt nici tentat, nici in drept sa-i moralizez pe altii, deoarece cunosc cum arata in dragoste gustul esecului” (Viata ca o corida).
Pana si adevarurile in doi pot avea un sfarsit si se pot transfoma in cruce personala. Poate ca nu suntem ocoliti de absurd sau de gustul esecului nici macar aici, insa, pe de alta parte “Poate ca dragostea este adevarul cel mai putin absurd in aceasta lume care nu duce lipsa de absurditati. Si poate ca raspunsul cel mai simplu si, totodata, concret la intrebarile complicate ale filosofiei este cel pe care adolescentii il gasesc singuri, sarutandu-se prin parcuri. Un barbat si o femeie care se iubesc corecteaza in parte ceea ce e rau alcatuit in creatia lumii” (Viata ca o corida).
Filed under: comentarii si citate
Daca iubirea ar putea corecta tot ceea ce este rau in lumea asta ar fi minunat……..
Daca nu poate corecta tot ceea ce e rau, cred ca, in mod sigur, poate corecta macar in parte acest lucru. Daca ne ferim de incercarea de “colonizare a celuilalt” si privim/primim dragostea dintr-o perspectiva mai generoasa, ea inseamana “purificare de sine”, ne corecteaza si ne implineste in primul rand pe noi insine ca indivizi. Mai departe, acest lucru cred ca se reflecta in parte si asupra a tot ce este in jurul nostru.
Multumesc de comentariu si te mai astept
Cred ca iubirea,in toate formele ei,reuseste sa “corecteze’ atitudini si comportamente si, evident, scoate la suprafata ceea ce se gaseste mai bun in fiecare dintre noi.Atunci cand esti prins in jocul dragostei…regasesti bucuria de a trai…fiecare rasarit de soare.
Pisicuta, impartasesc aceasi credinta si imi face placere sa repet un citat din Paler care imi este drag: “A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi” (Scrisori imaginare).
Nu-mi aduc aminte exact citatul din Balzac : cu cat judeci mai mult, cu atat iubesti mai putin . Asta am retinut eu cu titlu de lectie de viata. “Exista adevaruri pentru doi oameni, fara de care nici o viata nu e completa” - o alta lectie pe care trebuie sa o invatam . Se spune ca intre doi oameni care se iubesc, totul este permis . In primul rand cred ca ar fi vorba tocmai de adevarurile celor doi.
Cei ce vorbesc despre dragoste fara a fi fost incercati in viata lor o fac cu mare usurinta , colorand in negru sau alb. Cei care au fost incercati stiu foarte bine ce inseamna sa fii pus intre binecuvantare si blestem. Poate nu exista cuvinte care sa redea tot ceea ce simte sufletul. Poate daca ar exista , dragostea dezvaluita ar deveni si ea la randu-i absurda.
orice adevar trebuie sa aiba la baza o iubire….chiar si adevarurile triste…..
Lavinia, interesant, nu ma gandisem sa privesc lucrurile si din unghiul acesta. Oare misterul intretinut de acea parte a sufletului pe care nu o putem dezvalui in totalitate in cuvinte este unul din lucrurile care ne impiedica sa catalogam dragostea ca fenomen absurd? E o intrebare buna si poate ca o stare disecata si dezbracata de orice taina ajunge sa devina anosta, fada si absurda.
Pe de alta parte, mi-ar place sa cred ca si intelegerea cat mai adanca a noastra, fie ca poate fi exprimata prin cuvinte sau doar prin stari interioare traite constient ne duce spre acelasi rezultat si anume ca “dragostea este adevarul cel mai putin absurd din aceasta lume”, chiar daca acest lucru inseamna sa pendulezi, uneori, intre binecuvantare si blestem. Insa, poate, ca aceasta intelegere ar trebui sa cuprinda si acceptarea acelei parti care va ramane intotdeauna o taina.
In ceea ce priveste citatul din Balzac este, intradevar, o lectie foarte buna de viata. Mai greu e cu aplicarea lui
. E o lupta permanenta pe care o duci cu tine insuti ca sa reusesti sa treci de la acceptarea teoretica la aplicarea practica. E atat de usor sa cazi in greseala de a-i judeca cu usurinta pe cei de langa tine si asta iti arata cat de putin esti in stare sa ii iubesti.
Comentariile tale sunt o placere, ca intotdeauna
bkli1978, nu stiu daca orice adevar trebuie sa aiba neaparat la baza o iubire, dar cred ca iubirea iti arata drumul spre adevarul din tine insuti.
Ca intotdeauna - articolele tale sunt o adevarata provocare si o lectura reconfortanta . Argumentatia este simpla si la obiect , foarte bine sustinuta de citate, dovedind o buna cunoastere a operei Maestrului. Cateodata te invidiez ca stii lucruri pe care eu inca nu le-am aflat .
Chiar ma gandeam sa-ti propun un subiect de articol, curioasa fiind de modul in care l-ai aborda tu .
Multumesc frumos, Lavinia. Mi-as dori o buna cunoastere a cartilor lui Octavian Paler. Insa, trebuie sa te contrazic, eu am luat contact cu opera sa tarziu, dupa ce acesta s-a mutat intr-o stea, si am inceput sa ii citesc sustinut cartile relativ recent. Mai degraba as spune ca il descopar pe Paler (si, prin intermediul lui, probabil, descopar si o parte din mine) alaturi de cei care scriu pe acest site, precum si alaturi de cititorii site-ului.
Desigur, ma bucura cuvintele tale si astept propunerea de subiect.
Eu sunt una din persoanele care traieste sentimentul unei iubiri lipasite de structuri, o iubire imposibila, platonica si inumana. Cred in iubirile acestea spitituale, sfasietoare
Te admir, Alex, cat de tenace esti.
iubiti si sufletele vagaboande
@Elena Bourcianu
„O pasiune n-are nevoie de motivări. Ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă. Dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri” (“Caminante”).
Magdalena,
Multumesc pentru cuvintele frumoase
@sorin din galati
“Sunt drumuri ce ne caută demult. Si-ajung la noi cand noi suntem plecati. În cautarea lor pe alte drumuri ” (O.Paler)
[…] adus aminte initial de citatul din Balzac de care imi scria Lavinia la un moment dat: “cu cat judeci mai mult, cu atat iubesti mai putin”. Mi s-a parut, […]