Intre Dumnezeu si disperare (I)
“De fapt, niciodata nu mi-a fost mai clar, ca in aceste zile, ca solidaritatea e o vorba goala la noi.
Nu stiu daca-mi pot ingadui sa spun ca am principii. Asa cum au cei care, indata ce vad “cerul instelat de deasupra noastra”, se gandesc la Kant si la etica. Eu nu sunt pe deplin sigur decat de un lucru. Ma bazez si la o varsta inaintata pe ceea ce am invatat in copilarie ca “se cuvine”.
Nu stiu nici daca sufletul se gaseste intr-o glanda, cum zice Descartes, ceea ce ar explica, oarecum, teoria ca nu se poate demonstra existenta lui Dumnezeu cata vreme Dumnezeu n-a fost pipait de experti.
In ce ma priveste, eu am rezolvat dubiile pe tema aceasta intr-un mod elementar. Mi-am zis ca am de ales intre Dumnezeu si disperare. Daca l-as nega pe Dumnezeu, disperarea ar deveni inevitabila.
E o solutie bazata pe egoism, imi dau seama. In consecinta, ma feresc si de pretentia ca as putea vorbi de un sentiment religios autentic. La urma urmei, ce ma deosebeste de studentii americani (patru din zece, e concluzia unei anchete recente!) care au ridicat din umeri in clipa in care au fost intrebati “cand s-a nascut Christos?”
E adevarat, eu stiu ca anii se numara in istorie conform criteriului “inainte de Christos” si “dupa Christos”. Dar e de ajuns, oare? Ma indoiesc.
Asta nu ma impiedica sa-mi pun tot mai serios o intrebare careia nu i-am gasit, deocamdata, un raspuns cert. Mai avem ceva sfant, azi?” (…)
Articol publicat in Cotidianul, 01 mai 2006
Filed under: articole
Cred ca scanteia divina nu lispeste nimanui atata doar ca uneori nu reusim sa o scoatem la suprafata.Si apoi stiti cu totii ca cei care se apropie de spiritualitate intampina pe parcurs din ce in ce mai multe obstacole.Eu cred ca noi am primit multe maini intinse .E suficient sa le prindem si sa nu le mai dam drumul.Sarbatori si un Paste Fericit !
Nu cred ca mai exista nimic sfant, care e definitia acestui cuvant? Ne tavalim pe jos in momentele grele ale vietii si dupa o sudalma mai tragem si un “Doamne, iarta-ma!” Iarta-ma ca ce? Ca sunt netrebnic, e felul meu de-a fi, nu pot sa exist altfel… Nu pot sa-mi caut mantuirea pentru ca nu cred. Poate sunt disperat, dar nu sunt un cabotin si nu hulesc. Vai de cei ce arunca cu pietre inainte de a depune cel mai mic efort spre a intelege…
Disperarea ar fi inevitabila. Sa fii singur, trist si far’ de rost, sa privesti cerul gol si sa simti raceala pamantului.
E prea greu sa scriu…
@ Ana Maria, in fiecare dintre noi exista acea scanteie divina, problema e cat de constienti suntem de asta.
@ Paul, nu e oare mai important modul in care ne raportam noi la Divinitate si la ceea ce inseamna sfant si credinta, decat definitia lor? Nu crezi ca credinta in ceva mai presus de noi, e cea care ne tine adesea departe de disperare?
@ Lavinia:
Buna ziua,
Citesc acest site ,sau mai bine zis “reper in viata” de 5 luni.Am urmarit si clipurile si pur si simplu ma zguduie.Azi m-am decis sa merg la librarie sa iau o carte scrisa de Octavian Paler pentru a i-o darui mamei de ziua ei.Am ales “Viata pe un peron”.Sper sa fie o alegere buna .
Imi pare rau ca l-am descoperit atat de tarziu (17 ani).
Cu stima,
Andrei
Andrei,
e minunat gestul tau
Nu e tarziu deloc…in general, consideram ca mai bine mai tarziu decat niciodata
Viata pe un peron este o carte deosebita si sunt sigura ca o sa-i placa mamei tale, daca iubeste genul de literatura simbolica. E cartea in care Maestrul construieste si analizeaza doua personaje, pentru a putea privi lumea prin ele.
Te mai asteptam si-ti multumesc pentru sinceritate
I-am oferit astazi cartea si pot spune ca nu am mai vazut asa fericire pe chipul ei de ceva timp.M-am simtit minunat.Dupa ce voi citit si eu cartea sper sa fiu in stare sa imi exprim opinia in legatura cu fragmente din opera dansului
Andrei,
minunat !
Andrei, ma bucur ca te-ai hotarat sa-l citesti pe Octavian Paler.Ti-as recomanda sa mergi la biblioteca si sa-l citesti in ordinea publicarii.Felicitari !