“Am învăţat să iubesc, ca să fiu iubit.”
“Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.” Autoportret intr-o oglinda sparta
Fiecare copac este egoist: duce apa catre radacinile sale, seva in ramuri, in funze, fructe si flori. Iar atunci cand infloreste, trimite mireasma sa catre toti: cunoscuti, necunoscuti, apropiati sau straini. Cand se incarca de fructe, le daruieste, le ofera celorlalti. Asemeni copacilor si oamenii ar trebui sa fie egoisti prin a incepe sa se iubeasca pe ei insisi ca, mai apoi dragostea sa se reverse si sa-i atinga si pe ceilalti. Aflandu-ne in starea de implinire, incepem sa o impartasim asemeni unui nor de ploaie care trebuie sa se reverse din preaplinul sau. Daca se potoleste setea celuilalt, daca se potoleste setea pamantului, asta este mai putin important. Daca omul ar iradia de bucurie, ar fi plin de lumina, complet linistit, atunci el ar putea sa impartaseasca toate acestea fara sa i se ceara, pentru ca a darui este o bucurie imensa a sufletului. Cand daruiesti iti oferi o bucurie mai mare decat aceea pe care o ai atunci cand primesti.
“Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc…” Desertul pentru totdeauna
Filed under: articole
perfect !
Garfield,
…….
Doamne ajuta !
Hai, mai zi ceva…ca sunt printre nori
Intotdeauna sufletul a fost inaintea ratiunii!!!Nu putem dicta sufletului….
Raluca,
minunat !
Ce sa mai zic.. ?
multumesc gabi!!!!!!!!
Gabi, felicitari pentru toate articolele tale! Sunt o sursa de inspiratie si liniste interioara pentru mine.
Mi-a placut foarte mult metafora cu copacul
. A darui este intradevar o bucurie imensa a sufletului si cred ca o putem face, fara a incerca sa ii judecam pe cei din jur, mai ales atunci cand reusim sa ne acceptam si sa ne iertam noua insine neputintele si limitele. Imi face placere sa reiau un citat din Paler, care imi este drag: “Probabil adevarata nefericire nu e sa nu fii iubit, ci sa nu poti iubi” (Caminante).
Multumesc mult Alex
Sunt fericita ca pot oferi acest inspir.
Si tu esti minunat, Alex.
Raluca,
multumeste-ti tie pentru ceea ce esti, faptura draga !
“In vacarmul unui secol ca al nostru.pretuiesti linistea acolo unde ai ocazia sa o intalnesti”..cred ca recunosti Gabi citatul..in cazul meu linistea e tot ceea ce insemna acest site!imi face placere sa vin de la o munca nu tocmai usoara si sa ma relaxez citind cate ceva pe acest site..ma linisteste
Eu unul, nu cred ca un copac poate fi egoist. Consider egoismul prin prisma analogiei facute de tine ca fiind un act de vointa, cu o intentionalitate clara.
Cred ca metafora ta s-ar completa daca am afirma ca exista de exemplu, circuitul apei in natura. De ce!? pentru ca atunci copacul nu mai este egoist, ci face parte dintr-un sistem care ii permite si ii deleaga si “primit” si “daruit” in egala masura. Aparent, copacul este o rotita din sistem. Insa, vin si spun ca si pamantul este tot o rotita, si norul care readuce umezeala in sol este tot o rotita…si tot asa.
Practic, elementele fara “tot”, nu au sens. Par lipsite de sens, par cum spui tu egoiste.
Nu stiu sigur daca dragostea/iubirea au sens fara “tot”. Nu stiu daca scapand “the bigger picture” din vedere ne putem asuma un rol de “om”. Poate lipsa de iubire catre noi si catre cei din jur vine tocmai din lipsa perceptiei asupra rolului nostru. E greu sa te pozitionezi si prin aceasta sa te descoperi si sa te accepti, fara a putea intelege acel tot din care faci parte.
Cred ca minunatia si taina de a fi om, iti ofera exact aceasta flexibilitate: suntem singurele fiinte de pe pamantul acesta, care isi permit luxul de a face parte dintr-un “tot” negociabil. Desi sunt multe ..sa le spunem constrangeri sau poate limitari, intotdeauna exista pentru noi o cale alternativa, daca nu cumva mai multe optiuni chiar. Mereu putem alege.
Din spectacolul lumii putem alege ce sa iubim. Insa cred ca alegerea este valida doar daca intelegem acel “tot”.
Raluca,
iti multumim ca esti alaturi de noi iar bucuria si linistea functioneaza in ambele sensuri.
Alex era doar o viziune si nu o realitate concreta. Era vorba de egoismul de a-ti darui tie insati cunoastere si iubire pentru a putea darui la randul tau in cunostinta de cauza. Nu vei putea ajuta un orb sa treaca strada daca tu insati esti orb si asa mai departe. Este o gandire dintr-o treapta spirituala superioara fata de ceea ce ne-am obisnuit sa vedem in a fi acel tot despre care vorbesti si cu care sunt de acord. Insa acel tot poate functiona bine daca are particile intregi si nu schilodite de sentimente zguroase. Si stii de ce ? e foarte logic. Daca eu nu ma pot iubi pe mine inseamna ca nu stiu sa ma pretuiesc; in consecinta (conform modelului proiectiei psihologice) nu voi putea aprecia alte particele din jurul meu…seamana cu un lant al slabiciunilor in care nimeni nu se iubeste pe sine si nu iubeste nici ceea ce-l inconjoara.
Deci e vorba de egoismul de a te hrani (spiritual si prin cunoastere) asa cum si copacul se hraneste cu seva pentru a da rod la randul sau.
Este posibil sa vorbim fiecare dintre noi despre lucruri diferite dar fiecare sa aiba dreptate
Numai bine si multumesc de coment
Avem intravedar o viziune un pic diferita.
As ajunge la cunoastere si iubire prin osmoza. M-as lasa contaminat de ce e bun din jur, l-as lasa sa creasca in mine si sa se matureze, si apoi daca-s in stare sa adaug o valoare sa eliberez la fel, prin osmoza. Daca nu pot sa augmentez ceea ce a trecut prin mine, macar sa las sa treaca mai departe.
Actul voit (aici probabil s-ar putea sa iti ratez mesajul, recunosc), de a-ti darui, mi se pare imposibil. Cel mult poti sa te deschizi catre exterior, sa permiti osmoza, sa nu blochezi in tine ce ai acumulat. Cred ca primul pas catre a darui este asa cum spui si tu, pasul in care primesti. Si cred totusi ca si o “rotita” ciobita poate darui si primi. Fara rotita ciobita, actul de a darui este inutil. Trebuie sa existe o rotita cu ceva in plus si una ciobita. Altfel, nu se produce “trocul”. Nu este chiar un mecanism clasic cerere oferta…
Spui ca daca nu te iubesti nu te poti pretui, si implicit nu poti aprecia ce e in jur. :)…
Mi se pare un pic arogant sa ma erijez in pozitia de judecator al pretului celor din jur. Aici fac afirmatia strict in numele meu si nu compar. Cred ca o cale de a te descoperi si a ajunge la un echilibru interior poate surveni si ca o consecinta a pretuirii tale de catre cei din jurul tau. Cum majoritatea suntem mai mult sau mai putin mutilati, uneori, pretuirea celor din jur conteaza mult ca si efect catalitic pentru reactia noastra de iubire.
Tu ai un scop nitel mai ambitios decat al meu. Tu vrei ca “totul sa functioneze bine”….eu m-as opri la “totul sa functioneze”. Cred ca functionarea totului este suficienta. Chiar nu avem nevoie de mai mult. Functionarea este posibila si cu rotite cu defecte, atat timp cat per total, rotitele mai bune, daruie si echilibreaza acel “tot”.
Perspectiva mea asupra acestui “tot” s-ar itera mai simplu prin prisma teoriei conform careia energia este constanta in univers. Plecand de la acest principiu, eu incerc sa definesc totul. Ma gandesc ca daca eu absorb ceva, atunci cineva a cedat acel ceva si sunt dator sa il eliberez la randul meu pentru a-l darui. Tot ce fac este sa imi recapat echilibrul temporar, precar. Nu imi doresc sa inclin balanta in favoarea mea. Pot acumula la un moment dat mai mult, ceea ce ma determina sa pot darui mai mult.
Astfel, fiecare particica trece prin fiecare stare: stirbita, echilibrata, incarcata. Daca totul ar fi echilibrat, atunci schimburile ar fi imposibile. Nu ar avea cine sa cedeze si cine sa accepte.
Hello !
Alex,
sunt impresionata !
placut !
Cred ca avem puncte de vedere comune si doar exprimari diferite
O sa incerc maine sa completez
Numai bine !