IUBIREA
“In miezul celor mai sterile ceasuri pe care le-am trait, nu exista, daca voi cerceta atent, decât aceeaşi greşeală repetată în forme diferite: n-am înţeles că, tot ceea ce n-am iubit la timp, am pierdut.”- Scrisori imaginare . A sasea iubire.
De ce dispare dragostea după un timp , de ce doi oameni care s-au iubit ajung să se urască, să-şi creeze zile negre unul altuia ori să cunoască suferinţe interioare de neimaginat ?
Unde piere frumuseţea şi atracţia de la început, căldura şi blândeţea, unde se rupe lanţul virtuos al vieţii care pulsa in inimile îndrăgostiţilor, de vreme ce iubirea este atât de puternică ? Nu-i aşa că experienţa umană în dragoste ne convinge cu vârf şi îndesat că dragostea dispare si, dacă dispare, merită să n-o alegem ?
Poate că nu-i aşa de important să iubim, de vreme ce iubim vreo doi-trei ani şi apoi ne întoarcem la apatie, la singurătate, la instabilitate emoţională şi la dorinţa de a întâlni din nou iubirea ?
Poate că experienţa vieţii ne convinge să alegem un partener pe alte criterii decât iubirea de vreme ce iubirea oricum se „termină” ?
De fapt, dragostea nu dispare, dar dispare cu certitudine capacitatea minţii de a o percepe! Iubirea – în forma ei divina, în forma ei reală, reprezintă o putere pe care nu putem să ne-o imaginăm. Este puterea care ţine universul întreg într-o ordine firească. Este puterea care-i dă viaţă seminţei şi puterea fără de care niciunul dintre noi n-am putea respira nici măcar o secundă.
DE aceea iubirea nu poate să dispară! Este imposibil să dispară singura stare absolută a universului şi ceea ce este cu adevărat Real. Dispare, însă, în vieţile noastre, capacitatea minţii de a percepe iubirea. După doi-trei ani de dragoste, după cinci sau şapte ani, mintea scoate de sub obroc, din beciul inconştient toate aberaţiile pe care le-a crezut realităţii.
Poate că ar trebui să simţim că iubirea nu este o încălzire glandulară si nici o pasiune înrobitoare, cât o stare permanentă a sufletului omenesc. Iubirea nu dispare, ci dispare numai mintea capabilă s-o perceapă.
Filed under: Uncategorized
Asa e Gabi, iubirea nu dispare , ci doar mintea noastra o transforma in banalitate, o aduce in cotidian … ne obisnuim cu ea si nu o mai percep. Dar, ar fi bine sa ne amintim de ea si sa o admirma din nou ca la inceput.
Felicitari, minunat articol!
[…] Scris de ovidiu666 pe 1 iunie, 2008 …in opinia lui Octavian Paler, aici –> http://octavianpaler.ro/uncategorized/iubirea/ […]
Da, asa e. Iubirea nu moare, numia ca uitam noi de ea. Uitam ca a existat. De ce uitam? Pai din cauza vietii, cu stresul de zi cu zi, care banalizeaza totul. Eu am uitat pana acum de doua ori. Dar mi-am revenit si a fost parca mai frumos. Ma uitam la sotul meu ca si cand as fi fost plecata timp indelungat intr-o calatorie undeva departe. Siu a fost si mai frumos.
Adela, sunt impresionata placut de sinceritatea gandurilor tale si-ti multumesc pentru asta. O sa-ti dedic un psalm:
“Mi s-a facut inima de ceara si se topeste inlauntrul meu.”
Lavinia, te fericesc!
Hamlet n-a uitat sa insire iubirea printre “relele” care fac sinuciderea preferabila vietuirii. NUmai ca el vorbeste de “chinurile dragostei dispretuite” . Ce mare ar fi celebrul monolog de-ar zice doar: iubire !
blog din bloc, un om mare cu suflet de copil iti multumeste!
Hmm…. Eu cred ca iubirea are si ea viata ei. Asemeni unei fiinte, cand este la inceput, cand este inca “un copil”, iubirea e frumoasa, pura, te copleseste si te determina sa nu vezi altceva in jurul tau. Sa traiesti doar pentru ea.
Ajunsa, insa, la maturitate, isi pierde din gingasia de la inceput. Aparent. In esenta, se intelepteste. Incercati sa comparati frumusetea unui copil cu cea a omului matur, chiar si daca e vorba despre cea mai frumoasa femeie din lume, Frumusetea unui copil va castiga intotdeauna, pentru ca e pura, nepretentioasa, e frumusete si atat. Asa cred eu ca e si cu iubirea. Dar, in profunzime,iubirea ramane la fel de frumoasa, e tot aceeasi. Doar noi o vedem diferit.
E de ajuns sa iti amintesti cum s-a nascut si o sa vezi iubirea la fel de frumoasa ca la inceput, oricat timp ar trece peste ea.
E simplu. Si, ca orice lucru simplu, e greu de realizat. Dar nu imposibil atunci cand VREI!
Cum?cum am putea noi-fiinte umane- sa pastram in sufletul nostru flacara iubirii fara sa se stinga ,sa o pastram la fel de vie si de pura ca la inceput?am crezut in iubire adevarata,acum cred ca am fost naiva,totul este frumos la inceput,noi suntem de vina ca nu putem sa iubim ca la inceput…de ce nu mai e la fel cum era?nu am gasit inca raspuns intrebarilor,probabil ca nu voi afla niciodata.