Sa uiti…
“Lumea are prostul obicei sa nu te lase sa uiti exact ceea ce ai vrea sa uiti. “ - Un om norocos
De ce amanam mereu acceptare unei situatii nefavorabilie, asumarea unui esec? Ne vine usor sa acceptam victoriile, succesele si clipele de fericire, sa ne bucuram de ele, dar ne e la fel de usor sa mergem mai departe, sa trecem repede pe langa ele. Pe cand esecurile, pierderile ne tin cel putin pentru un anumit timp pe loc, trebuie sa ne ridicam si sa incepem totul de la capat, iar asta se dovedeste adesea a fi dificil.
Iar daca dupa o zi perfecta, ni se pare ca toate lucrurile merg bine, tot asa dupa o cadere ni se pare ca totae situatiile ne amintesc ca am gresit, ca am pierdut. Trebuie insa sa gasim energia de a continua, chiar daca “rana” inca mai sangereaza, iar cicatricea ei ne va urmarii inca mult timp.
Caci pana la urma “exista in viata lucruri pentru care nu putem opta.” Viata e un joc in care fiecare isi doreste maximul, dar e o competitie in care jucatorii au posibilitati, oportunitati si resurse inegale; tine, insa doar de noi cum folosim toate atsea.
Filed under: comentarii si citate
de multe ori insa nu gasim nici in noi, nici in ceilalti puterea si energia de a ne ridica si a merge mai departe…nimic nu pare sa aiba sens, nimic nu e suficient sa ne faca sa vedem si lucrurile bune din viata noastra…..
Lasand poezia la o parte, acum e timpul potrivit pentru lacrimi. Daca lupti cu ele, lupti cu tine insati degeaba. Sufera - e vremea; ascunde-te - daca ti-o cere sufletul; fii morocanoasa, trista, innegurata, uita de “sufletul petrecerilor”. Dar totul, doar pentru o vreme.
Inima ta are nevoie de o pauza - sa-si revina dupa o agresiune sentimentala. Las-o sa-si traga sufletul. Abia apoi poti trece la reconstructie. Abia apoi bucatile de cer pot fi din nou lipite, pentru a inchide un nou orizont - mai larg decat cel anterior.
Suferinta nu e decat un aspect al procesului de invatare, de crestere. Ai nevoie de suferinta, pentru a zidi un Eu puternic. Nu te ascunde, dar nici n-o lasa sa te distruga. Suferinta ti-e prieten si dusman deopotriva, dar nu stapan. Foloseste-o si arunc-o: un instrument util o vreme.
Mai tarziu, te vei putea uita cu tandrete la aceste zile. Acum e o zona rosie, dureroasa. Dar si nasterea e dureroasa, nu-i asa?
Adela, un text de suflet. Te imbratisez , ca intotdeauna.
Aura:
“Lasand poezia la o parte, acum e timpul potrivit pentru lacrimi”
Care timp ?
Mi se pare ca te joci cu niste definitii…
Multumesc, Gabi!!
Aura, suferinta face parte din viata noastra, si uneori nu tine de noi sa o evitam … insa noi putem “hotara” cat de repede sa trecem peste ea, cat de repede sa mergem mai departe lasand dezamagirile in urma noastra si luand cu noi doar invataturile lor.
Sa te complaci starii de suferinta e ca si cum ti-ai plange singur de mila.Lacrimile nu fac decat sa accentueze durerea, nu schimba cu nimic situatia.Numai timpul este cel care poseda uitarea..doar el poate anestezia durerile si vindeca ranile.Fiecare zi aduce cu ea o suferinta-in noi sau in ceilalti-daca le-am trai intens pe toate viata ar deveni o adevarata pedeapsa.
Ai dreptate Simona. Din pacate, viata, ne constrange uneori sa le traim la “intensitate maxima” si acestea stari de suferinta, dar trebuie sa gasim puterea de a trece peste ele, de a trai la “intensitate maxima” fiecare clipa de bucurie ce le urmeaza.
@Aura: ma simt destul de aproape de ceea ce ai scris tu; mi-am format si eu o parere, pe care nu ma pot abtine sa n-o spun:
Viata asta o privesc ca un proces de auto-modelare. Si atunci, “intensitatea maxima” cu care traim unele situatii inseamna o nevoie acuta de ajustare in acea directie.
A te complace intr-o stare de suferinta, nu numai ca nu are rost, dar , daca insisti, te poate distruge.
A invata din asta si a schimba datele de intrare pentru situatii similare (evident, pentru a obtine alt gen de rezultate, daca situatiile astea isi pastreaza gradul de interes pe care pe care il stabilisei initial), asta are un sens…didactic.
…Si cand te plictisesti de un gen de situatii care ti-au produs trairi maxime si constati ca nu mai ai de adaugat nimic, inseamna ca ai trecut clasa…
No_one,
si eu cred ca a nu te complace intr-o stare de suferinta, inseamna de fapt a trai.
Asa cum spuneai, unii trec clasa, altii raman corigibili sau repetenti
Situatiile de care ne lovim in viata se ivesc deseori sub forma conflictelor interioare nerezolvate.
Dar…
sa zicem ca unui copil de 13 ani ii pleaca in nefiinta un parinte si cineva il consoleaza cu expresia: “acum e timpul pentru lacrimi”.Acel copil nu va intelege nimic sau va crede ca viata e o farsa in care orice, oricand este posibil.
Viziunile per ansamblu, sablonate au farmecul lor dar si o doza de “ceva care nu se potriveste”
Insa, din toate astea putem desprinde fragmentul care se lipseste fiintei noastre unice.
Si tu si Aura ati adaugat foarte frumos, o particica a acelui “fragment” .
*se lipeste
Aura, suferinta nu poate fi o nevoie. Iar eul nu se consolideaza prin suferinta. Mie mi se pare ca-l face mai fragil chiar.
Suferinta ne umple de rani care trec, dar lasa urme, iar uitarea e pomada care vindeca. Instructiuni de folosire: se aplica pe rana in fiecare zi de cat mai multe ori si se adauga un zambet (fie el si amar). Astfel veti avea o cicatrice mai mica. Doamne-ajuta sa nu vina alte rani mai mari!