E, totuşi, curios să te întrebi la aproape şaptezeci şi patru de ani ce identitate ai. E chiar mai curios decât entuziasmul cu care m-am aruncat în adolescenţă, în direcţii străine de mine. […] . Încep să nu mai fiu sigur că singurătatea e oglinda cea mai limpede în care te poţi privi. Uneori, nu mai am energie decât pentru a nu mai vrea nimic. Mă împac din ce în ce mai greu, văd, cu handicapurile impuse de bătrâneţe şi cu grijile aduse acum de infarct. Poate, chiar, faptul că, în vara aceasta, m-am ataşat de verdele mohorât al unor oţetari nu e o întâmplare. Şi totuşi, invariabil, mă întorc la bănuiala că impulsurile mele negative au ca punct de plecare şi ca punct final pasiunea de a trăi. Nici o oboseală sufletească nu se compară, probabil, cu una care provine dintr-o iubire ce nu se poate consola. - Deşertul pentru totdeauna

Filed under: comentarii si citate