“Prefer sa ma gandesc cum se face seara pe munti, cum tipa cocosii la amiaza sau cum treceam altadata, mai tanar, pe aceste ulite si sa simt in aceeasi clipa ca exista ceva in orice iubire profunda care nu poate fi explicat.”  Scrisori imaginare

Pe un pamant roditor a cazut o samanta. Marunta fiinta ca intr-o carcasa de fier, paraseste adapostul si iese in lume. Materie si energie, haotic raspandite in lume se strang in firava fiinta si se imbina, se nasc in forme noi, in constructii ingenioase, dupa legile cristalelor scumpe, dar vii, in miscare.

E o sete de innoire ce tine loc de nastere si pana la moarte, pe o linie ascendenta in suis neintrerupt.
Firava fiinta se inalta, creste, invinge frigul iernii, iar in primavara va porni la cucerirea spatiului. Dintr-o samanta se naste un copac puternic pe care vantul nu-l mai apleaca, ci se astampara in frunzele-i jucause.

“Toti avem nevoie de un asemenea loc pe care sa nu-l judecam niciodata, care nu e nici rau, nici bun, caci exista deasupra greselilor si-l iubim fara obiectii”