Cel mai grav dintre păcate
Posted on Ianuarie 10th, 2008 by Sasha
M-am întrebat odată de ce ţine Dumnezeu ca oamenii să-şi mărturisească păcatele şi greşelile. El ar trebui să ştie tot. De ce ţine atunci să ne oblige să spunem tare ceea ce el ştie? Vreţi să vă spun de ce? Ca să ne umilească, domnilor. Ca să fim smeriţi şi umili. De aceea n-aş vrea să stabiliţi vreo legătură între mine şi păcătoşii care fac penitenţă. Eu nu ţin să-mi mărturisesc păcatele, ci să nu-l săvîrşesc pe cel mai grav dintre ele, acela de a nu mai dori nimic. - Viata pe un peron
Filed under: comentarii si citate
aşa sunt eu?
banuiesc ca umilintza aceea e una de care avem nevoie, ca sa ne dam seama cine suntem. ala a fost rostul intrebarii ce a auzit/o primul om ascuns printe tufele gradini: unde esti?, de parca El nu stia unde e cel ascuns…insa si asta din urma trebuia sa/i dea seama…si ca el si noi
Aceeasi intrebare mi-am pus-o si eu, de multe ori: “Daca Dumnezeu este Atoatestiutor, mai are El nevoie sa ii spun eu ce am gresit?”. Raspunsul este: FARA INDOIALA! De ce? Pentru ca doar asa pot constientiza ceea ce am facut gresit; mai apoi, trebuie sa am curajul de a spune acest lucru si altcuiva (Lui), asumandu-mi - astfel - responsabilitatea acelei greseli. Daca mi-o asum doar pentru a ma bate cu pumnii in piept ca “Uite ce moral sunt eu!”, nu are nici o valoare. In momentul in care am inteles CU ADEVARAT ca am gresit, regretele savarsirii greselii se nasc in mine in chiar acea clipa… Asta inseamna adevarata pocainta, dupa parerea mea! In plus, daca tot mi-am dat seama ca a fost gresit ce am facut, poate voi si incerca sa nu repet acel lucru, invatand ceea ce aveam de invatat, “slefuindu-mi” sufletul inca un pic, ceea ce il va face si mai frumos, si mai stralucitor…