Acest articol este scris de Oana Roventa. Articolul Oanei s-a clasat pe podiumul concursului nostru.

Mi-a lăsat curajul de a rămâne eu însămi, citindu-l. Mi-a mai lăsat şi gustul visului, acel vis care îţi rămâne în suflet, în ciuda conştiinţei că, la un moment dat, toţi murim. Acum trăiesc, uneori zâmbind, alteori nervoasă, uitând să apreciez pe cei dragi, dar trăiesc cu dorinţa bucuriei simple de a zâmbi şi iubi, de a dărui descoperind forţa din mine.

Nu ştiu mâine, dar azi, în puterea demiurgică a acum-ului, ştiu sigur că vreau să fiu ce sunt şi cu oamenii pe care îi am in viaţa mea. Îmi tratez emoţiile şi trăirile de zi cu zi prin gândul că sunt. Şi sunt ceea ce sunt. Nu aud ca voi dar nici nu vreau să fiu perfectă. Aud cât îmi trebuie, punând în joc toate simţurile şi, uneori, cu logoree ameţitoare. De ce? Caut calitatea vieţii trăind pur şi simplu. Sunt fericită că sunt.

Caut simplitatea în cele mai elegante cuvinte şi trăiri, în costumaţii excentrice şi machiaj exotic. Şi, cu toate acestea, sunt eu, o Balanţă între trecut şi viitor, cu prezentul de mână. Cu masca superficialităţii afişată faţă de cei necunoscuţi mie, dar acţionând prin sensibilitate asupra celor dragi. Nu-mi anesteziez furia la stresul cotidian, nu-mi alung nici nesiguranţa de sine în contact cu cineva mai puternic emoţional. Prin ele învăţ dincolo de mine şi fac să corespundă interiorul cu exteriorul. De la Octavian Paler (citindu-l, citind şi înţelegând şi printre rânduri) am învăţat pofta vieţii dar şi tristeţea de a te amăgi cu timpul în braţe.

Fără păreri de rău, că altfel trăiesc degeaba. Ce a fost, las în cutia pandorei, ca să mă lase să trăiesc. Îmi respect destinul dar îl şi înfrunt. Viaţa e plăcută şi cu bucurii când încerc eu să mi-o fac plăcută, nu aşteptând dovezi de la ceilalţi (pe care oricum le aşteptăm cu toţii). Am învăţat citindu-l pe Paler să nu caut frumuseţea, să nu aştept situaţii sau persoane ideale, ci sa iubesc imperfecţiunea oricărui om sau lucru, oricărei situaţii. Imperfecţiunea ascunde cele mai perfecte viziuni. Să iau viaţa aşa cum vreau eu şi să caut răspunsurile cât mai aproape de mine. Exact în faţa ochilor, unde nimeni nu s-ar uita.

Octavian Paler mi-a lăsat esenţa fiinţei. Exprimându-mă cum simt, cum sunt, cum trăiesc, chiar şi cu complexe (deh, toţi suntem oameni). Deşi nu aud perfect, nu aici am complexe, ci legate de corp, ca orice femeie…. Pe de altă parte, Octavian Paler mi-a lăsat senzaţia fiinţei celuilalt care ne face părtaş la lumea lui. Ce poate fi mai plăcut decât faptul că cineva, dintre cei pe care îi iubim, ne face părtaş la viaţa şi sufletul său, permiţându-ne să ne expunem riscului de a trăi chiar şi greşeli? Că doar din greşeli învăţăm. Şi ce dacă nu ştiu toate răspunsurile, căutarea e atât de incitantă şi atât de vie! Astfel simt clipa. De multe ori, mi-e şi frică. Dar am preluat şi gustul puterii de a merge mereu mai departe.

Credeam că mi-ar fi mai bine să aud perfect. M-am înşelat. Mi-am descoperit atâtea alte simţuri şi le-am acutizat. Mai degrabă, nevoia le-a acutizat. Dar de la Octavian Paler mi-a rămas şi gustul pentru putere, acea putere derivată din lupta supravieţuitorului. Mă zbat, dar ştiu pentru ce mă zbat.

Pentru mine în primul rând. Dacă mă deranjează ceva la ceilalţi din jur, în mod sigur mă deranjează şi la mine. Nu spun că reuşesc întotdeauna să ma pozitivez sau să fac cum e mai bine, să fiu mai bună, mai tenace, spun doar că îmi consolidez relaţia cu propriul meu respect de sine, şi abia apoi cu ceilalţi. Detestând lucrurile rele, urând prostia şi răutatea, chiar şi incapacitatea de a nu mai visa, uit să îmi negociez plăcerea de a trăi. Şi nu contracronometru.

Tocmai aici e esenţa: cel mai mult şi mai mult, Octavian Paler mi-a lăsat conştiinţa autorităţii personale contra trecerii vieţii, prin puterea faptelor, nu numai a cuvintelor. Să trăiesc fără cronometru şi fără a încerca mereu un pariu cu propria mea mândrie.

Vă mulţumesc!

Filed under: comentarii si citate