A iubi
“Din pacate, nu stiu sa le spun oamenilor pe care ii iubesc cat de mult ii iubesc. Imi ascund, dintr-o proasta pudoare, ori din timiditate, ori din mandrie prost inteleasa, ori din toate aceste motive la un loc, nevoia mea dureroasa de ei, recunostinta pentru tot ce mi-au dat, regretele pentru tot ce nu le-am dat eu. Aici este adevarata mea salbaticie. Cea mai grava. Cea mai trista.” (Viata ca o corida)
Sa inveti a iubi azi ceea ce ieri nu iubeai: o albina gata sa se-nnece, un copil dezorientat, un batran dependent, o floare fara apa, o femeie parasita, un exaltat inconstient, un taran care n-a parasit niciodata satul lui, un hot in boxa acuzatilor, o femela care naste, un elev cu lectia neinvatata, un zidar carand un sac cu ciment, un cersetor privind cu coada ochiului, un imigrant pe strada duminica dimineata, un strain in tara lui si-n tara ta, un fluture in a treia zi …
” Cum sa iubesti altfel decat dureros cand ai atat de putin timp pentru asta?” ( Viata ca o corida)
Dar sa urasti? E timp si pentru ura? Sau asta e pur si simplu timp pierdut.
As vrea sa am timp sa iubesc, sa construiesc punand o caramida peste cele puse de altii inainta mea. Iar in acest fragment de timp, in care eu sunt aici, sa-ti pot oferi un gand, un zambet, un cuvant, o bucurie si sa te indemn sa crezi ca si mine “ca fiecare valoreaza exact atat cat a iubit”.
Filed under: comentarii si citate
Iubirea, un arbore din al carui trup se nasc si cresc mereu alte ramuri daruindu-se pasarilor-suflete; infinit joc de culori si frumuseti…Iubirea ca un arbore care daruieste mereu. Iar noi, cautatorii…
E frumos arborele tau, Magdalena. Sa crezi mereu in el.
Arborele nostru, June.
De teama nu ne marturisim iubirea.Ne e teama chiar si de noi insine sa nu care cumva sa ne vada cineva vulnerabilitatile sau sa ne credem expusi.Apoi simtim ca am pierdut.Uneori viata ne mai da o sansa dar din pacate prea putini sunt cei care fac altceva decat sa-si ascunda iar si iar sentimentul de iubire ca si cum odata marturisit lumea s-ar prabusi sub noi.
Apoi intervine sentimentul pe care il percepem drept iubire dar nu e nimic altceva decat o frica de singuratate sau de neacceptare .Si uite asa din teama in teama pierdem unul din cele doua lucruri primordiale in viata -pastram frica si aruncam iubirea
Superba pledoarie pentru iubire!
Sa-mi aduc aminte ca:
“(…) nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai.”
Anamaria, exista si cealalta extrema; atunci cand marturisim iubirea deschis, cu incredere si starnim teama, iar in noi neancrederea. Ne simtim respinsi, inutili, nedemni, umili, ridicoli si pierdem poate mai mult decat daca am fi tacut.
O voce rationala ar spune ca in ambele situatii, cand pierzi, marturisind sau nu, inseamna ca nu ai pierdut iubirea, ci o falsa imagine a ei. Iubirea se simte fie prin tacere ori prin cuvinte, doar ca trebuie sa existe in amandoi. Atunci e cu adevarat iubire!
Eu am inceput sa-mi marturisesc iubirile. Si sa stii, Anamaria, ca e contaminant. Incepi tu si cu greu, incet-incet, asteptand uneori ani, incep si altii. Depinde de tine cat ai rabdarea sa-i astepti.
Lavinia,introspectia (”Intr-un fel e mai rau ca pe front… la noi, acum, e imposibil sa-ti sapi o transe. Unde s-o sapi? Nici macar una circulara nu te ajuta deoarece, cand ai terminat-o, ai surpriza sa descoperi ca dusmanul se afla inlauntrul tau.” Don Quijote in Est) se invata foarte bine de la Octavian Paler. Multumesc.
Iubirea in esenta ei asa cum a propovaduit-o si Isus nu inseamna, sau cel putin eu asa am inteles, iubirea dintre doua persoane ci iubirea fata de aproapele tau ,iubirea de oameni in general .Si apoi peste tot se vorbeste despre iubirea profunda ,cea care nu are nevoie de rasplata .Adica iubesti fara sa astepti nimic in schimb.Asa cum ne iubim copiii sau parintii .Sigur ca acest fel de iubire este pe cale de disparitie daca nu cumva e cvasi inexistenta .Sigur ca la o prima vedere ne raportam la iubirea dintre doi oameni insa conceptul este mult mai larg si mai cuprinzator decat acest sentiment de altfel nobil insa pe cale de dispartitie
Anamaria, iubirea e iubire. Sentimentul ar trebui sa fie in crestere. Oare sporirea numarului de persoane care pleaca in excursii, in diverse locatii din lume, nu tocmai aceasta ar trebui sa insemne? Sau aceasta e admiratie si eu le confund?
Si mie mi-a placut pledoaria ta, mai ales ca sunt “fan” acestui stil
“ca fiecare valoreaza exact atat cat a iubit” este o fraza cutremuratoare si incarcata de sens. Cutremuratoare fiindca observ fara sa vreau in jurul meu oameni care din acest punct de vedere nu valoreaza nimic si uneori ma cuprinde compasiunea pentru acestia.
Problema noastra e ca localizam sursa iubirii in afara noastra, asa cum ar face soarele daca ar crede ca lumina proprie provine din dragostea pe care noi i-o aratam. Si noi suntem precum soarele, avem lumina in interiorul nostru.
Magdalena, multumesc.