Citisem recent undeva ca celebra “a fi sau a nu fi ?” a fost inlocuita cu o alta sintagma mult mai pragmatica “a te descurca sau a nu te descurca ?”. In care dintre cele 2 variante se poate gasi un adevar profund ? Daca ar fi sa ne uitam strict la prezent, atunci, a doua fraza pare cea mai verosimila. Din pacate exista inca oameni care arunca un ochi peste perioada in care “a fi sau a nu fi ” era un motto si o lege absoluta pentru aproape toata Europa.

Le dau dreptate celor care ar spune ca titlul e aberant, cine ar recunoaste ca e un ratat? sau chiar mai absurd, cine vrea sa fie un ratat? Nimeni nu vrea sa recunoasca acest lucru si daca ar fi sa generalizam putin ar insemna ca acesta frumoasa lume in care traim e populata exclusiv de oameni impliniti. Dar “la urma urmei, lumea e plina de ratati. Cati ar putea spune ca si-au vazut implinite toate asteptarile? Poate, e chiar o lipsa de modestie sa declari: sunt un ratat! Ca sa devii “ratat” trebuie sa fi avut niste visuri inalte, niste ambitii mari.”~ Desertul pentru totdeauna

Ratatii care imi vin in minte sunt Don Quijote si Printul Miskin. Ce aveau in comun cei doi? Pentru ei era valabil ceea ce zicea maestrul Paler:“irealitatea creeaza o realitate de care trebuie sa tinem seama.” Printul Maskin este un personaj vrednic de mila, deoarece crede in bunatate si in alte simtaminte care par utopice, cum ar fi onestitatea absoluta de care da dovada. Poate fi socotit Don Quijote un ratat daca pentru el valoarea suprema este credinta in iluzii? Ma gandeam ca are o relevanta tabara in care te situezi, alaturi de cei care rad de Don Quijote sau de cel care sta alaturi de el? Dar nici macar Sancho Panza nu realiza ca statea alaturi de “un christos spaniol”, asa cum a fost supranumit. Crearea unei realitati proprii in dauna realitatii cotidiene poate fi pusa pe seama unui sentiment de lehamite fata de o realitate viciata care nu cunoaste esentialul. Don Quijote cunostea acest esential si avea nevoie de iluziile sale pentru a putea visa in continuare, nefiindu-i teama de ridicol.

Toti si-au satisfacut ambtiile, si-au implinit visele grandioase? sau nu au avut asteptari chiar asa de mari de la propriile persoane si s-au lasat tarati de un destin implacabil? Sunt circumspect daca unii din jur sunt ratati, pentru ca este foarte greu sa treci de acea oglinda protectoare pe care o poseda fiecare dintre noi. Tind sa cred ca marea majoritate, la o anumita varsta, realizeaza daca poate fi catalogata intr-un fel sau altul.

Dar sa revin la cele doua adevaruri, unul din epoca acesta, altul dintr-o epoca apusa. Diferite persoane au sustinut ca “a fi sau a nu fi” are la baza un adevar profund fiind un adevar adevarat, dar “adevarul adevarat este intotdeauna neverosimil, ai stiut acest lucru? Ca sa faci adevarul sa para mai verosimil, e nevoie neaparat sa-i mai adaugi putina minciuna.Oamenii au procedat intotdeauna astfel…”(Dostoievski)

Poare ca “de multe ori adevarul pare imposibil.”(Dostoievski)

Filed under: comentarii si citate