Intre Dumnezeu si disperare (II)
(…) “Tot la asta m-am gandit dupa ce am vazut la televizor, zile in sir, chipurile unor tarani batrani carora inundatiile le-au luat totul. Poate, si banii de inmormantare. Mi s-a parut ca deslusesc pe ele un gen de nefericire care m-a dus dincolo de compasiune (sentimentul care ne asigura, in genere, convingerea ca suntem niste persoane decente). Era o nefericire absenta, golita pana si de dorinta de a se marturisi. A unor oameni care nu mai voiau nici sa se planga. La ce bun? Cui si de ce s-o faca? I-ar intelege cineva? Fara sa-i inteleg nici eu decat teoretic, le-am dat dreptate. In fond, fiecaruia ii pasa, azi, doar de el insusi. “Iubirea de aproapele” pe care o predicau preotii prin corturile sinistratilor? Demagogie pioasa.
De fapt, niciodata nu mi-a fost mai clar, ca in aceste zile, ca solidaritatea e o vorba goala la noi; ca nimic pozitiv nu ne leaga unii de altii; ca exista doar “cardasii”: gasti, clanuri si grupuri de interese. In rest, suntem o tara de oameni singuri. Si e de discutat daca mai suntem “un popor”. Fiecare se descurca asa cum poate si scapa daca are noroc. Deloc intamplator, se “privatizeaza” orice. Inclusiv suferinta.
La capatul atator nedumeriri, mijeste, totusi, o certitudine. Se pare ca nici un dig nu ne mai apara de nesimtirea politicienilor nostri. Ei sunt o calamitate permanenta. Si presupun ca nici Dumnezeu nu e dispus sa ne sara in ajutor cata vreme nu vom intelege un adevar simplu. Ca lehamitea e, de fapt, utila celor care au provocat-o. Ea nu e suficienta pentru a iesi din disperare.”
Articol publicat in Cotidianul, 01 mai 2006
Filed under: articole
Maestrul Paler s-a dus sa se odihneasca, e firesc, nu mai putea nici macar sa priveasca la ceea ce se intampla. E fresca romaneasca, o dementa cu marar si cu iaurt pe cale sa expire. Durerea e imensa in sufletele celor care-si pierd totul iar cretinii fac plimbari pe bicicleta. Asistam la o defilare a nebunilor. Spunea Lucian Blaga ca spectacolul devine mai spumos doar atunci cand vin mascaricii pe scena… Nici in asta nu mai cred…
“Pana si aruncatorul de cuvinte poate avea un bob de smerenie. De pe acest loc cred ca El e un mare risipitor, a facut daruri in dreapta si-n stanga, fara sa oboseasca, mii de ani de-a randul. Cum de nu poate fi grijuliu? Ce-L impiedica sa aiba grija de creatiile Sale? Sigur, nu poate avea frica, nu o cunoaste, nu e constient la nivelul Sau de asa ceva. De ce nu lumineaza turma asta indobitocita? Sa-si caute un alt administrator, iL paste falimentul… “
Multumesc pentru completari Paul.
Sunt in mare de acord cu tine. Insa nu crezi, ca nu e indeajuns sa constatam toate astea, poate ar trebuie sa vedem si cum putem actiona spre a le schimba sau poate ar trebui sa incepem schimbarea cu noi si cei din jurul nostru ?
Nu stiu Adela, simplele constatari nu sunt indeajuns, sunt perfect constient… Pe de alta parte suntem mici, niste microbi neputinciosi… Atat timp cat ne mai lasa astia sa ne punem gandurile pe “hartie” se mai poate face ceva… Cel putin putem tine gura deschisa, putem gandi ca respiram aer curat…
Cred ca a incepe cu noi inseamna a munci cu mult mai multa responsabilitate. Si sa invatam, odata pentru totdeauna, ca timpul costa bani iar 1euro e foarte valoros.
In “Jonas” a lui Camus e prezentata confuzia dintre cele mentionate aici. Pe panza artistului e scris un cuvant, cu una din litere indescifrabila, astfel incat sa nu se stie care dintre cele doua este: solidaire sau solitaire. Aici e prezentata doar trecerea de la nivelul individual al sensului acestora la cel general, caracteristic unui asa zis popor ( desi as fi tentata sa spun ca termenul a decazut in contemporaneitate ).
Mascaricii astia sunt atat de urati, Paul, incat provoaca nu rasete, ci o sila imensa. Si cuvantul “mascarici” parca e prea bland, eu le-as spune circari.
De ce nu ne tipam in gura mare lehamitea fata de cei care au distrus cu adevarat poporul in esenta lui transformandu-l intr-o populatie aflata in degringolada cu un sistem de valori rasturnat complet?Dintr-un singur motiv poate.Societatea romaneasca, si nu are sens sa ne mai ascundem in spatele gardurilor si a vorbelor sforaitoare, e la fel ca si calaii ei .De altfel de unde s-au ridicat acestia?Au fost parasutati din Iad?Nu.Au venit din interiorul populatiei nu al poporului.Daca am fi cu adevarat o populatie puternica nu ar reusi sa ne faca una cu pamantul, caci una cu pamantul suntem atata timp cat valorile noastre morale,educationale,spirituale au fost ucise .Asadar nu suntem cu nimic mai buni decat cei care chipurile ne provoaca lehamite atata timp cat nu ne distingem clar de ei
June…. dimpotriva, pentru mine circarul e mult mai onest, mai sincer si mai bland. Nu are gramul de inconstienta si de nebunie al mascariciului, e chiar constructiv in ceea ce face, pe cand celalalt e un pic bolnav, mascariciul e schizofrenic si urla, rade bolnavicios si se viseaza pe cal, sfichiuind cu biciul peste fata prostilor…
Ana Maria… ai perfecta dreptate, astazi esti privit ca o ciuma daca te iei de popor si te legi de defectele sale. Cei care isi aroga simplul drept de a privi catre uscaciunile lui sunt taxati imediat. Realismul unei pareri, chiar si logice si de bun-simt, este trimis la groapa de gunoi intr-o goana artificiala, cu gura pana la urechi, cu zambete prefabricate…