M-am intrebat mereu de ce Christos nu a reusit sa si-i adune pe greci in poala si sa-i mangaie cu rabdare, sa-i induplece pentru a-si uita Spartele si “dionisii” de plastic din muzee. Grecii sunt cuminti si sovaielnici, pusi pe harta dar si neinduplecati in a-ti oferi casele lor, mainile si camasile, prietenia si hrana din traista, numai daca le poti dovedi ca esti om si ca poti privi in adancul ochilor atunci cand vorbesti. Grecii sunt duiosi dar incredintati ca Zeus pluteste undeva deasupra oricarei alte divinitati straine, importate in momente de nebunie administrativa sau pentru a face placere oaspetilor ce le trec pragul. Octavian Paler i-a plans pe greci si le-a taiat miturile in multe fire, incercand sa toarca un fuior mai pe intelesul nostru. Le-a despicat “pandorele” si a stat spasit pe Acropole pentru noi, cei care incercam acum sa ne furisam printre paginile Greciei Antice. Ei nu sunt supusi si cred cu tarie in paharul cu vin, in maslinele din buzunare cu care strabat veacurile si-n laptele de capra care se mai mulge si astazi in insula Sifnos. Mi-am oferit astazi inca un fragment din “Rugati-va sa nu va creasca aripi”, furios si indreptatit sa cred ca inca mai putem citi fara manie:

“Azi noapte, in vis, am auzit din nou strigatul mut al noptii antice. S-a intamplat pe drumul dintre Teba si Delfi, unde e cat se poate de limpede ca nici azi Christos n-a cucerit Grecia. Pe drumul acesta zeii vechi mai umbla si acum fara sa se teama. Numai porumbeii salbateci care zburau peste tufisuri speriau uneori fantoma lui Pan, care incepea sa alerge cu picioarele sale de tap pana ce se dumirea ca nu-l urmarea nimeni. Cate un tipat de rata salbateca ma facea si pe mine sa tresar.”

Filed under: comentarii si citate