“Greseala lui a fost ca si-a luat talpasita grabit. Daca astepta putin, poate ar fi fost oricum expediat. Dincolo de pacatele lui, insa, el n-a inselat pe nimeni. Si n-a jignit. N-a transformat niciodata femeia in carpa lui de sters pantofii. Si-a cantat serenada si a plecat. Asta n-ar trebui sa se uite nici chiar intr-un secol cu zgarie-nori si explozii nucleare. El a ras de cei care-si dau poze cu dedicatie: “O mica piedica in calea uitarii”. Si n-a impuiat nimanui capul cu amintirile lui, daruind tot ce-a avut bun prezentului. N-a scotocit prin clepsidra, nici n-a facut din “carpe diem” ce-au facut din formula asta betivii si gurmanzii,care se mint intre trecut si viitor.

Dupa parerea mea, domnilor, au gresit la fel de mult cei care au vazut in andaluz doar patul in care se culca si cei care au facut din el un chinuit de absolut. Unii l-au coborat la fiziologie, altii l-au transformat intr-un filosof. Adevarul e ca legendarul Don Juan vorbeste o limba mult mai simpla. El nu e nici vulgar, nici pedant. N-are ce cauta intr-un bordel, nici intr-un amfiteatru. El ne spune doar ca dragostea exista, ca ea merita sa fie onorata, si ca prezentul nu trebuie dispretuit. Dar barbatii s-au napustit asupra lui si l-au tavalit prin toate ipotezele, dupa care l-au tras de barba cum tragea el de barba, necuviincios, statuile mortilor. Iar femeile au tinut, uneori, moartis sa-l duca la bucatarie desfiintand artistul din el, in loc sa faca asta cu altii, care pentru asa ceva erau nascuti. Ce e rau in incercarea de a scoate un pic de praf din astre? Dupa despartirea de el, oricare din cele o mie trei femei putea sa traga un plans bun, care o monta, si sa caute apoi sa-si vada de treburi. In vreme ce dupa intalnirea cu succesorul sau degradat iti vine uneori sa-ti schimbi capul.

Don Juan, domnilor, risca sa dispara cu totul, dupa ce a fost jumulit de toti filosofii, iar urmasii sai detesta in gura mare orice galanterie. Am auzit intr-o zi un barbat zicand ca trebuie sa fii precaut cu femeile, deoarece o femeie vrea azi o floare, maine o blana si poimaine o masina. Si ca sa previna cererea masinii, unii nu mai dau nici co floare. Or, asta e mai rau ca o crima, e o greseala… cine a zis asta? A, da, Talleyrand. Un barbat, desigur, pentru ca barbatii se pricep sa dea definitii. Ei zic fie ca Napoleon, “Dragostea este o prostie facuta in doi”, fie ca Pitigrilli, “In amor, ca si la testamente, ultimul este singurul valid si anuleaza si cele precedente”. Numai o femeie putea, in schimb, sa spuna: “Dragostea este un nu stiu ce, care vine de nu stiu unde si care se sfarseste nu stiu cum”.” Polemici cordiale

Filed under: comentarii si citate