[…] Mă aprind şi pe urmă tot eu pun flacăra pe un bloc de gheaţă. Pentru că asta au fost pasiunile mele, flăcări pe un bloc de gheaţă, încercări disperate de a ieşi din imobilitate, din cleştele ezitărilor. E un lucru destul de cunoscut că timizii sînt uneori mai curajoşi decît curajoşii. Ei au îndrăzneli de care un om normal nu e în stare. După cum nehotărîţii sînt capabili de pasiuni nebuneşti. Numai că eu în zadar mă avîntam. După o vreme ajungeam de unde am plecat. Pe peron, domnilor. Blestemat caracter. Totdeauna m-am reîntors pe peronul meu să reîncep să aştept şi apoi să mă apuc de altceva.

Aşa păţeşte cine e şi şobolan şi sfînt. Nu se pricepe unde să-şi aşeze cortul. N-am fost nici resemnat, pentru că n-am renunţat niciodată cu totul să mă uit spre pădurile care se vedeau de pe peroanele mele, şi nici nu m-am priceput să caut o ieşire. Am amînat mereu, balansîndu-mă între peron şi orizont. Metafizică prinsă de o hîrtie de muşte, într-adevăr. - Viaţa pe un peron

Filed under: comentarii si citate