„Descopeream prima oara ca zeita intelepciunii n-are mainile goale, ca grecii ne-au propus, in realitate o intelepciune care lupta. Dar armele Atenei sunt de fapt doua: lancea si scutul. Ceea ce inseamna ca intelepciunea depinde de cumpana dintre curaj si prudenta. Ar fi destul ca unul din bratele zeitei sa sovaie si echilibrul s-ar strica. Lancea, despartita de scut, s-ar transforma in aripa. Scutul, nesustinut de lance, s-ar transforma in rana. In primul caz, zeita s-ar dovedi imprudenta. In al doilea, ar ramane prea singura. Asadar grecilor le ajungeau un scut si o lance ca sa spuna totul. Mai putem intelege azi profunzimea unui limbaj atat de simplu?” Polemici cordiale

Astazi, folosirea cuvantului echilibru din ce in ce mai des de catre milioanele de specialisti, ma determina sa operez transformarea acestuia din substantiv in adverb, cu sensul de necesitate si nu de optiune de a fi. 

O intelepciune care lupta dar care depinde de cumpana intre curaj si prudenta – minunat spus de Maestru  si care imi sugereaza ca termenii „curaj” si „prudenta” nu se exclud ci se armonizeaza intre ei prin echilibru.

Creatia inseamna curaj iar intelepciunea o face accesibila celui caruia se ofera.Fiindca atunci cand ascund „comoara” pe o insula parasita inseamna ca uit de imprudenta de a ma lipsi de iubire si intelegere si ma condamn la a fi prea singur.

Filed under: comentarii si citate