Şi poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înşine

lucrul cel mai important pe care trebuie să-l ştie un om.

Această dragoste,

această lumină şi vîntul care nu ne cruţă.

care ne obligă să ne-aducem totul aminte… “

încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?

De ce ne trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?

De ce trebuiau toate acestea, de ce?

Da, trebuiau.

Trebuiau, poate.

Trebuia poate să fim mai întîi vinovaţi

pentru a învăţa să iubim.

Trebuia să greşim

pentru a cunoaşte sfîrşitul greşelii”

Octavian Paler

această lumină care nu mă cruţă

care mă obligă să-mi aduc totul aminte

şi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,

cerul ca un obraz de copil.”

Octavian Paler

şi-am auzit cântecul care îngenunchea caii sălbatici,

îţi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,

eu am văzut norul şi-am ascultat cântecul

şi înainte de a mă învinge

Soarele m-a făcut fericit. ”
Octavian Paler

Si deodata amintirile-mi pecetluiesc buzele
si deodata simt masca de piatra a sfinxului
si surad cu buzele mele de piatra,
totul s-a intamplat cu milenii sau cu cateva clipe in urma
si surad chiar acestei dileme
si masca de piatra mi se lipeste pe fata
si n-o voi mai smulge
decat pentru a arata sfincsilor care dorm in desert
obrazul meu viu.

(O. Paler)

“Nu mi-e frică de Dumnezeu, ci de absenţa lui Dumnezeu.”

“Cea mai mare fericire, după aceea de a iubi, e să-ţi mărturiseşti iubirea.”
(Octavian Paler)