Din punctul de vedere al desprinderii omului de lume si al identitatii sale unice, intre om si lume incepe un lung conflict care se refera la incercarea omului de a deveni independent de aceasta si, concomitent, efortul de a face ca lumea sa fie conforma tendintelor si aspiratiilor sale interioare.
Daca putem vorbi initial de un plan uman (viata sufleteasca) si un plan natural (realitatea fizica), in final omul elaboreaza un al treilea plan, intermediar intre el si planul fizic al lumii, planul culturii. Cultura este o replica pe care omul o da mediului fizic si al lumii. In locul obiectelor, sunt puse valorile spirituale, ca produs al constiintei umane.

Planul culturii este factorul de protectie al fiintei umane si mediul ei de perfectionare prin depasirea instinctelor  in  viata spirituala.

Nivelul sensibilitatii se manifesta diferentiat de la un om la altul in planul vietii interioare. Daimonion-ul lui Socrate este ilustrativ si cunoscut. Nivelul sensibilitatii combinat cu starea afectiva si factorii inhibitori (teama, rusine, durere, dezgust) declanseaza o adevarata “criza sufleteasca” , avand ca urmare schimbarea profunda a personalitatii sale. Daca sensibilitatea excesiva poate avea rol inhibitor, prin actul sublimarii se obtine realizarea ei ocolita, ducand la eliberarea energiei psihice a inconstientului in exterior.

Cultura in general a fost creata sub presiunea nevoilor vietii sociale, in detrimentul satisfacerii naturale a pornirilor vietii individuale si continua sa fie intretinuta de fiecare om care face sacrificiul de a-si satisface pornirile instinctive nu in folosul sau personal ci in folosul comunitatii.

Toate pornirile fundamentale ale naturii omenesti pot fi orientate prin sublimare catre scopuri inalte, sociale, culturale, religioase.

“Si trebuie sa le spunem celor care ne vorbesc despre resemnare hotararea noastra de a strabate pana la capat imparatia plina de soare a vietii, mergand astfel nu numai pana la capatul sperantei, ci si pana la capatul luciditatii”