La ce e buna speranta pentru cel care are totul?
“Va amintiti ce povesteste Dostoievski despre minutele petrecute in fata plutonului de executie?Despartise, daca tin bine minte, acele minute in mai multe parti.O parte pentru a-si lua ramas bun de la prieteni.O parte pentru a-si aminti viata. Si o parte pentru a privi cum soarele pe tabla unei cupole …straluceste. Pe care, altfel, o privesti intrebandu-te cat e de veche sau in ce stil e construita.Sau pur si simplu n-o observi deloc.Si poate e o lege a compensatiei in toate.Cei care spera sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie de speranta.La ce e buna speranta pentru cel care are totul?”(Octavian Paler -Viata pe un peron)
Natura umana pare mai stranie decat ne-am putea imagina.Nu se foloseste mai deloc de ceea ce are.Nu stie sa se bucure de lucrurile care sunt de fapt motivele lui principale de fericire.Poate ca omul are nevoie in permanenta sa se confunde cu pasarea Phoenix.Ii e necesara o cadere pentru a avea de unde sa inceapa urcarea.Numai ca in jocul acesta necontenit se trezeste ca nu mai are timp sa pretuiasca acel ceva pe care l-a avut mereu la indemana si care a fost atat de aproape incat nu l-a observat.Cum poate un orb sa se bucure mai mult de o imagine povestita sau simtita fata de un om in ale carui priviri se regaseste intreg Universul?De ce trebuie sa pierdem ceva pentru a a-l aprecia abia cand nu l-am avut?Cati dintre noi, prinsi intr-un iures absurd, nu vedem cand au inflorit copacii? Sa fie asta de fapt pedeapsa pe care am primit-o de la Divinatate pentru infaptuirea pacatului suprem?Avem nevoie sa speram in fiecare zi pentru ca nu stim sa avem totul.
Filed under: comentarii si citate
Nu stim sa avem totul dar deseori avem iluzia ca avem totul.As vrea sa le recomand tuturor cititorilor un film….Instinct(an 1999 rol principal Anthony Hopkins)….probabil ca foarte multi au vazut acel film,dar il recomand tocmai pentru a sublinia ideea de libertate,iluzie….si in special adevaratul sens al existentei.
O zi buna.
Natura unama e extrem capricioasa… de multe ori, avem nevoie de o alternanta starilor interioare pentru a aprecia lucrurile/bucuriile marunte pe care le desconsideram si pe langa care treceam nepasatori. De un “pluton de executie” pentru a vedea ca soarele straluceste pe tabla unei cupole sau ca un pom a inflorit. Si putem face acest lucru doar daca ne pastram speranta si daca ne depasim incrincenarea de a crede ca avem totul.
Ne cream fara sa stim probleme fiindca in subconstient traim cu frica prezentului. Problemele ne dau aparent imaginea unei protectii in fata valtorii si neprevazutului vietii, ca un scut de care ne folosim pentru a sta in spatele cortinei si care permit mintii sa se intrebe: “Cum sa ma bucur cand am atatea probleme ? Cum as putea sa iubesc daca toate problemele acestea nu sunt rezolvate ? Cum as putea sa cant, sa dansez ? Imposibil “….
asta e “problema” noastra cea de toate zilele
Off topic : INVITATIE
Pentru cei care mai citesc povesti, pentru cei care scriu povesti, pentru cei care le spun copiilor lor povesti si pentru toti ceilalti care isi scriu propriile povesti (de fericire, de succes, de groază sau comice), pentru cei carora le place sa caute si sa gaseasca urme magice in viata obisnuita, un buchet de invitatii la:
Discutii despre cum se intra si se iese din povesti, pe
http://scrie-o-poveste.blogspot.com/
Detalii despre un curs de scriere creativa:
http://www.damaideparte.ro/index.php/curs-de-scriere-creativa-cum-sa-scrii-o-poveste-si-ce-sa-faci-cu-ea/684/
Cursul va fi prezentat si într-un mini-workshop de 45 de minute, în cadrul festivalului Body Mind Spirit / duminica 29 martie ora 17, la Sala Palatului, sala 1:
http://www.bodymindspiritfestival.ro/SITE/index.php?option=com_content&task=view&id=55&Itemid=72
(la acest workshop, ca si la intreg festivalul, intrarea este gratuita).
Va asteptam cu drag !
Ne cream fara sa stim probleme fiindca in subconstient traim cu frica prezentului. Problemele ne dau aparent imaginea unei protectii in fata valtorii si neprevazutului vietii, ca un scut de care ne folosim pentru a sta in spatele cortinei si care permit mintii sa se intrebe: “Cum sa ma bucur cand am atatea probleme ? Cum as putea sa iubesc daca toate problemele acestea nu sunt rezolvate ? Cum as putea sa cant, sa dansez ? Imposibil ”
asta e “problema” noastra cea de toate zilele
Off topic:
Pentru cei care mai citesc povesti, pentru cei care scriu povesti, pentru cei care le spun copiilor lor povesti si pentru toti ceilalti care isi scriu propriile povesti (de fericire, de succes, de groază sau comice), pentru cei carora le place sa caute si sa gaseasca urme magice in viata obisnuita, un buchet de invitatii la:
Sala Palatului, duminica 29 martie, ora 17, Sala 1, intrarea gratuita,
Va asteptam cu drag la un miniworkshop despre scris povesti.
frica de necunoscut ar putea sa reprezinta o bariera in calea spiritului insa ea are si partile ei bune .Ce ne-am face daca nu am avea nicioadata senzatia de teama?Si incertidudinile sunt uneori sursa noastra de ascensiune insa ma gandeam la un om pe care l-am cunoscut acum multi ani in urma si care suferise un accdent de masina care l-a paralizat.Inca de atunci,desi eram un copil,ma gandeam ce bucurii mai poate avea acea persoana.Si cum curiozitatea a fost poate unul dintre punctele mele slabe sau forte (depinde cum o iei) am aflat si raspunsul.Persoana care nu se mai putea bucura de mersul la care nici macar nu ne gandim, mi-a spus ca e fericit ca in fiecare dimineata poate sa vada rasaritul
Nu cred ca exista persoane care au si constientizeaza ca au totul.Nici nu cred ca ar fi posibil ca sa nu mai spun ca mi s-ar parea extrem de trist.Dar avem ceea ce ne-ar putea face sa ne simtim impliniti.Astazi am trecut pe langa o batrana care vindea zambile de gradina.Era abatuta si trista .Langa ea poposise un caine fara stapan.Era linistit .Dormea la soare,fericit ca sta langa cineva si ca poate sa doarma.cativa metri mai incolo era un copil, fericit ca se poate juca la soare.Viata e facuta din lucruri marunte si asa cum spunea masterul Paler “nu dispretuiti lucrurile mici.O lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face soarele nicioadat,sa lumineze in intuneric”
Draga Gabi, dupa ce am citit ce ai scris tu mi-am adus aminte ce spunea Alfred Souza:”Mult timp am avut impresia ca viata mea va incepe in curand, adevarata mea viata.Dar mereu aveam greutati de infruntat,mereu ceva de rezolvat, o incarcatura care cerea timp, datorii inca nerezolvate.Dupa aceea, viata ar fi inceput.In fine, am inteles ca aceste obstacole sunt viata.”
Cine poate spune ca are totul ?
Cine poate fi atat de trufas incat sa spuna :”Eu am totul , nu imi mai trebuie nimic!”.
In rezumat , Ana Maria , tu vrei de fapt sa ne intrebi de ce nu stim sa ne bucuram de viata atunci cand ne putem permite si de ce tanjim dupa micile bucurii , atunci cand nu mai putem ?
De ce ii dispretuim,ii injuram ,ii denigram , pe unii semeni ai nostri ? iar dupa ce nu mai sunt printre noi, ii redescoperim ,ii comentam,ii apreciem si suprema – parerea mea – mizerie , ne identificam cu parerile lor si chiar ne place sa credem ca ,in timp , i-am laudat.
Nu stiu sa raspund la aceste intrebari , cred ca pana la urma asta e firea umana , egoismul si invidia din noi , iesind mai repede la suprafata decat altruismul si bunatatea.
De fapt cred ca aici e problema noastra, reala, greutatile prin care trecem fiecare in parte,si toti in acelasi timp,ne inraiesc si ne fac sa ne dusmanim intre noi , ne privim zambind mieros,dar de fapt il uram , il invidiem pe cel din fata noastra. Cred ca este acelasi sentiment de acum douazeci de ani , cand stateam la coada la carne,lapte,oua, si ii zambeam celui din fata , ii tineam randul ,insa in sinea noastra il invidiam pentru pozitia sa la rand,el avea o sansa in plus fata de noi sa apuce sa cumpere mancare .
Dupa ce dispare o persoana , este mai eficient pentru unii, sa o laudam ,gandind ca astfel atragem asupra noastra o parte din faima ei.
“Maruntisurile” vietii incepem sa le apreciem numai atunci cand nu ni le mai putem permite.
” In acest “autoportret” imi pun, mai explicit, o problema mai veche.Ce am in urma mea ? O biografie?Sau un destin?Biografia mea n-are numic spectaculos.Poate doar faptul ca am trait usor somnambulic,intre realitate si vis, sa fie interesant.
Dar daca vad in urma mea,cum inclin sa vad,”un destin”,ma lovesc de alte intrebari.M-am inselat,oare,crezand ca destinul este,in buna masura,o consecinta a caracterului nostru?E adevarat ca ereditatea a jucat rolul de ursitoare si ca defectele mele au facut restul?In fine,e gresita sau nu convingerea mea ca destinul nu e ocult si tenebros,ci actioneaza la vedere prin amanunte de o teribila banalitate,perfect anodine,carora nu le-am dat,insa,importanta cuvenita?”
Octavian Paler “Autoportret intr-o oglinda sparta”
de exceptie ‘viata pe un peron’ . intr-un mod complet personal . mi-a vorbit cartea aia mai mult decat oricare alta carte a vreunui autor roman .
@Ai dreptate Cami,nici eu nu pot sa raspund la aceste intrebari.Pana la urma cred ca raspunsul ar fi de fapt o reamintire permanenta ca viata e scurta,ca ne e data sa facem totul in ea,sa ne bucuram,sa plangem,sa fim fericiti,sa calatorim,sa zambim,sa ne ajutam unii pe altii,sa fim tristi,sa simtim si nefericirea ca sa putem aprecia prin comparatie momentul de implinire,sa plantam un copac si probabil ca daca le-am face pe toate acestea ne-am usura sufletul de povara invidiei si a egoismului.Macar de le-am face pe toate reamintindu-ne ca aici si acum avem nevoie toti de toti .
Camil, spuneai ca “Cine poate fi atat de trufas incat sa spuna :”Eu am totul , nu imi mai trebuie nimic!”.”
Nu cred ca este vorba de trufie intr-o asemenea afirmatie, dimpotriva, de umilinta. O imensa umilinta la care cu greu putem accede, a o invata si asuma si nu stiu citi vom fi in stare a o face in viata asta. Sint toti initiatii aflati in ultimii… mii de ani la care cit de cit mai avem acces, care au declarat asta deschis si foarte sincer, ori au lasat doar a se intelege si nu ii voi insira eu acum… Este un cu totul alt topic si nu isi are locul aici.
Acum ma intorc la cuvintele Maestrului: “Cei care spera sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie de speranta. La ce e buna speranta pentru cel care are totul?” Pai cred ca asa este.
Toti stim cine a fost Pandora… Urmindu-si curiozitatea tipic feminina, cred eu, iar pe urma grabindu-se la fel, a trintit un pic prea repede capacul…, asa ca tot ceea ce a ramas acolo, bine ferecat, a fost Speranta…
Asadar toti noi, ca urmasi firesti ai primei femei de pe Pamint, conform mitologiei grecesti, nu am apucat a avea totul, pentru ca, iata, “ceva” a ramas inchis. Ascuns, necunoscut, secret, dorit, banuit doar si visat.
Pentru ca daca Pandora ar fi lasat inca un pic capacul decshis, am fi avut totul. Adica nu ne-ar fi lipsit nimic, aveam tot ceea ce continea “cutia”. Inclusiv speranta.
Numele ei? Pandora. Adica “cu toate darurile”…
Habar nu am daca Maestrul s-a gindit la asta atunci cind a notat aceasta afirmatie din titlu. Pe mine insa, m-a condus la acest joc al gindirii…