Elanuri ratate
“Cândva, am fost şi eu la marginea unui deşert. Am înţeles atunci că nimic nu se poate clădi pe nisipul care a curs din clepsidră. Toate păcatele pe care nu le-am săvârşit sunt elanuri ratate şi dacă trebuie să mă mustru pentru ceva, în primul rând trebuie să mă mustru pentru că destule prejudecăţi m-au împiedicat să beau când mi-a fost sete, să muşc dintr-un fruct când mi-a fost foame, să fac mărturisiri când am iubit. Şi ce virtute e aceea de a spune “nu”? Ce înţelepciune e aceea de a porunci inimii să tacă? Dacă n-am fost destul de fericit cât am visat este pentru că n-am avut curajul sau n-am ştiut să fiu destul de păcătos. N-am crezut în pusnici niciodată şi nici nu i-am admirat, dar ceva din ipocrizia grotelor m-a influenţat fără să-mi dau seama. Mi-am zis că e o obraznicie prea mare să-mi strig setea şi că, pentru a fi acceptabilă, o dragoste trebuie să fie discretă. Ah, doamnele mele şi domnii mei, acum ştiu că discreţia nu e uneori decât un pretext pentru pasiunile care nu au destulă putere ca să fie scandaloase. Când cineva nu e în stare să ardă, invocă virtutea ca să ascundă adevărul. Dar aceştia nu vor putea iubi niciodată marea ca pe o femeie. Ei nu vor avea neruşinarea de a iubi ce se află la poalele Golgotei şi nu vor înţelege de ce a zis Baudelaire că iubirea râde şi de infern şi de cer. Eu nu le semăn şi de aceea vorbesc despre lumea aceasta, trist că o voi părăsi într-o zi fără să o fi iubit de ajuns. Nu e destul, oare, că o anume oră ne va omorâ? De ce-ar trebui să ne grăbim cu o renunţare care oricum ne va fi impusă? Mie, vă mărturisesc, îmi e la fel de greu să mă tăvălesc în noroi sau să urc spre o minciună frumoasă.” (Polemici cordiale)
Filed under: comentarii si citate
Ratarile repetate te pot afunda ireversibil in tristete.
Elanurile ratate te obosesc prematuri si anuleaza dorinta fireasca de miscare, de actiune, de viata chiar.
Dar oare, fiind un joc cu suma nula viata, ratarile unuia nu-s balansate de succesele altuia?
Mai rau e sa nu fii ori sa devii abonat la ratari…Inca si mai rau imi pare sa fii abonat la elanuri ratate…sau nu apuci nici macar sa ajungi in…actiune, in desfasurarea ei…sa te opresti la lansare, inaintea ei chiar…
Poti fi virtuos avand prejudecati?Cu siguranta prejudecatile te indeparteaza de sacralitate si nici piatra filosofala n-o vei dobandi vreodata…
Curajul sau stiinta de a fi..destul de pacatos…
As zice ca la fel de mult curaj si stiinta trebuie pentru a nu pacatui, ba mai multe inca…
Pasiunile scandaloase, strigate…indiscrete pot fi ca un foc in mijlocul unui camp, poate fi usor vazut de toti, dar poate fi, la fel de bine, usor de stins…de toti cei care prefera…penumbra…
Teama de ratare te conduce la un singur rezultat: ratarea.
In viata, se aplica cu succes vorba: de ce ti-e teama nu scapi…
Curajul nu inseamna ca ai eliminat teama. Inseamna negarea ei. Ca sa nu mai aiba efecte dezastruoase asupra noastra, temerile trebuiesc pur si simplu recunoscute, acceptate, iar atunci nu mai au nici o putere asupra noastra. Ne-am eliberat de ele. Si atunci nu vom mai tremura pentru nimic! Nici macar pentru moarte.
Un vechi prieten de-al meu, Dorin Dorian, mi-a spus cand aveam 14 ani (adica foarte departe:)) ca secretul reusitei e RENUNTAREA. acum am 40 de ani si incep sa inteleg… probabil ca a vazut multa ambitie in ochii mei flamanzi de adolescent!!:)) da, asa e, frica te impinge sa lupti impotriva valului, in loc sa astepti sa treaca si sa te regasesti.. Poate parea un semn de lasitate sau de frustare emotionala, dar ratarea e o stare pe care tu o botezi si careia tu ii dai identitate.. pana la urma ce inseamana ca ai ratat? Poate ai reusit! Cine iti da punctul de referintza? Cine iti dicteaza la ce sa te raportezi cand stabilesti fata cu tine ca ai ratat? Tu? Atunci veifica-te! Ratarea e o stare de spirit pe care o alegi tu si numai tu. In fata lumii esti un om obisnuit si atat! Si uite asa ajungem din nou la singuratate intr-o lume total indiferenta asa cum a fost dintotdeuna! Draga de ea, lumea noastra!…
E adevărat, ajungem la singurătate, dar nu şi singuri! Iubirea, dacă ne umple sufletul ne face multumiţi! Nu ne mai trebuie nimic.
“Ăsta e semnul vizibil al iubirii – eşti mulţumit, de parcă ai realizat totul, de parca ţi-ai atins ţelul. Nu mai ai nici un ţel, destinul ţi s-a împlinit. Sămânţa a devenit floare.
Mulţumirea profundă este semnul vizibil al iubirii. Cel care iubeşte este pe deplin mulţumit.
Poate o să te mire când îţi spun că iubirea te face lipsit de dorinţă, dar dorinţa vine odată cu nemulţumirea.
Doreşti ceva pentru că nu-l ai. Îl doreşti pentru că crezi că dacă l-ai avea, ai fi mulţumit. Dorinţa se naşte din nemulţumire.”
Prin felul in care scrii par mult mai tanar, Alex. Asta inseamna , “parerea mea”, ca esti o persoana foarte buna si te admir.
nu am intelepciunea de a-l contrazice pe Octavian Paler, pe care il citesc si il respect si incerc sa-l inteleg, dar fiecare pacat se plateste. sa musti din fructul oprit inseamna sa dai ascultare inimii, unele iubiri tin sa fie discrete ,nu pentru ca nu au suficienta forta ci pentru ca au prea multa,sunt scandaloase,strigatoare la cer,rad totul in jurul lor,genul de iubiri care te ard din temelie, cu al caror pacat traiesti si mori, care rad intradevar de cer si infern dar mai ales de cel care le traieste,pentru ca te ridica si apoi iti dau drumul, si nu caderea te ucide,ea doar te face sa-ti doresti impactul.si cand vine, tot ce mai ramane din tine e insuficient pentru o alta iubire………