“Liberalizarea prostiei”

Într-o zi a lui iunie din 1995, ieşeam dintr-o librărie din Arad unde avea loc lansarea cărţii Vremea întrebărilor, cu respectivul roman în dinţi şi având pe prima pagină, dedicaţia semnată de Octavian Paler. Pentru mine! Acum toţi cei care au primit cel puţin o dată în viaţă o dedicaţie de un asemenea „calibru”, ştiu foarte bine la ce mă refer, nu conta că încă vreo cîteva sute de oameni mai primiseră ori urmau a primi o dedicaţie din partea Maestrului, EU aveam câteva cuvinte ale lui Octavian Paler scrise de mâna domniei sale şi eram foarte mândră de asta, ca şi cum ar fi fost un merit al meu acel lucru, un premiu câştigat de mine pe bună dreptate, într-o nu contează care competiţie.

Vă veţi întreba poate, unii, Bine, bine, şi ce legătură are asta cu articolul de faţă, cu titlul său. Păi nu ştiu cum se face, ori poate ştiu, că pe orice volum al Maestrului aş pune mâna, găsesc, invariabil, teme…, cum să spun, dragi mie, a se citi interesante şi nu doar ca problematică, ci îndeosebi ca expunere, ca puncte de vedere.

Altădată, puteai să crezi despre un prost că face pe prostul pentru a nu-i supăra pe alţi proşti, situaţi pe trepte ierarhice superioare, sau că e împiedicat de proşti să-şi demonstreze calităţile. Prostia avea, atunci, reţineri, prudenţe, dictate fie de calcule, fie de teamă. Se ferea să se etaleze, să se exhibe, fără nici un control. Se dezvăluia în formele ei pure, aşa cum erau arătate pozele obscene, în cercuri intime. Altminteri, numai când se simţea victorioasă, triumfătoare, scăpată de orice temeri, lăsa orice precauţie deoparte. De regulă, se străduia să nu se dea de gol, se străduia, chiar, să pară „deşteaptă”. Avea complexe, inhibiţii, nu vroia să se facă de râs, să devină subiect de ironii şi bârfă. În plus, un prost care tăcea era, nu o dată, mai câştigat decât un deştept care nu-şi ţinea gura. De fapt, cenzura şi frica le-au adus multe servicii proştilor, micşorând prăpastia dintre ei şi ceilalţi sau împiedicându-i să se manifeste în forme prea stridente.
Acum, gata. Acum, nu mai e nici o restricţie. Una din izbânzile revoluţiei care n-a avut de suferit, ca altele, este liberalizarea prostiei. Nimic nu împiedică acum prostia să se manifeste cu toate resursele ei, în întreaga ei splendoare sordidă, după cum ne demonstrează, cu dovezi tulburătoare, adesea, scena noastră politică. Exemplele vă las plăcerea să vi le daţi singuri.
(Vremea întrebărilor)

Sunt pe de-a-ntregul conştientă că temele abordate în scurtele mele articole, ale lui Octavian Paler, nu sunt dintre cele mai comode ori foarte lejer ingerate de către o parte a publicului. Don Quijote, nebunia, iluziile, iată prostia…, şi încă mai am un articol de postat! (Sper…:) ) Ce e „mai rău” încă nu a venit :). Dar îmi dau voie să cred că inclusiv în aceasta constă ineditul, revelarea (chiar relevarea, dacă mai era cazul) onestităţii şi sincerităţii, a auto-asumării unui scriitor aşa cum a fost Octavian Paler. A curajului.

Ca să nu sară în ochi, prostia trebuie să fie uneori festivă, răcnitoare, alteori alunecoasă şi şmecheră. Uneori, trebuie să se grozăvească, să pară informată, „filozofică”, pentru că prostul, dacă nu e fudul, nu se simte bine, zice un proverb, alteori să ducă mai departe, pe căile agitate ale „tranziţiei”, vechea „limbă de lemn”, cu gesticulaţia cuvenită şi cu dispreţul pentru logică (sau gramatică) inspirat de voluptăţile notorietăţii.  […] Până la urmă, nu ştiu ce să prefer. Să mă conving, totuşi, că nişte inteligenţe rele se joacă, de dragul puterii, cu soarta României? Sau să accept că toate relele au la bază o prostie? În primul caz, mă revolt. În al doilea, mă sperii.

Poţi să ghiceşti, cu puţin noroc, ce drum va urma un om inteligent, dar prostia e imprevizibilă. (Vremea întrebărilor)

Textele sunt din 1993 şi fac referire inclusiv, ori îndeosebi, la anii nouăzeci. S-ar putea ca cineva să gândească, Ah, cât desuetism! Da. În măsura în care şi Caragiale şi Labiche sunt anacronici. Chiar dacă sunt subscrişi unor altor genuri…

PS: afirmaţia mea dintr-un articol anterior, cum că Octavian Paler este pentru mine mai mult decât un idol, a provocat „gânduri” grele unor persoane. Repet şi precizez, Octavian Paler este pentru mine mai mult decât un idol. Este un maestru, un învăţător.

2 Responses to ““Liberalizarea prostiei””

  1. PENTRU MINE OCTAVIAN PALER ESTE SI VA RAMINE UN FILOZOF CONTEMPORAN STRALUCITOR BINECUVINTAT CU O INTELIGENTA CEREASCA SI UN SPIRIT AL DREPTATII DIVINE IL ADOR PENTRU OPERELE SALE O ADEVARATA OAZA DE LINISTE SI PACE O VITAMNIA SUFLETEASCA GARANTATA

  2. Asa este, Emma, iar atunci cind incerci sa scrii, sa devii (sa speri si sa decizi ca vei deveni) un scriitor, o personalitate ori alta se poate transforma uneori in model, alteori in profesor… Poate fara sa cauti intentionat asta, ti se doar intimpla :)

Leave a Reply