“Se poate invata ceva din istorie, numai judecand trecutul. Dar asta nu inlatura unele probleme pe care mi le pun.

Ii las pe altii sa se desparta de trecut. Cum vor s-o faca: razand, dupa reteta lui Marx, sau in roba severa de procurori voluntari. Fiecare potrivit caracterului si, poate, potrivit intereselor sale. Sau modei, fiindca “se poarta” demascarile. Ceea ce nici nu e de mirare intr-o societate inocenta.

Pentru mine, e mai dificil. La varsta mea, viitorul nu prea mai exista. E incert si, probabil, subtire. Chiar daca as fi un optimist indaratnic, ceea ce nu e cazul, nu pot conta pe el.

Vreau, nu vreau - ca pentru toti oamenii, in principiu, terminati -, unicul meu timp sigur e in urma. Imi e imposibil - si nici nu mi se poate cere - sa ma despart de el. Mai ales ca in amintiri exista nu numai frica, traita vreo patru decenii, si nevoia de a-mi da curaj; exista nu numai compromisuri si lasitati, ci si o dorinta, cand tematoare, cand disperata, de a ramane, daca reuseam, decent intr-o istorie indecenta. Acest “trecut”, pe care nu l-am ales eu, care mi-a fost impus si mie, cum le-a fost impus si altora, a fost singurul timp pe care l-am avut la dispozitie pentru a iubi, pentru a avea un fiu, pentru a scrie carti, pentru a ma bucura de viata. In “Apararea lui Galilei”, am vrut sa ajung la fraza finala: “Nu exista inchizitie perfecta cata vreme un singur om spune adevarul”. Dar nu sunt deloc sigur ca, sufleteste, n-am fost mai aproape de alt argument al lui Galilei: “Adevarul cel mai important e sa ramai viu”. In “Viata pe un peron” (cine vrea sa stie ce gandeam despre teroare in 1980, sa rasfoiasca acest roman), facand procesul lui Robespierre, l-am ironizat pe Siey’s pentru raspunsul dat, mai tarziu, cand a fost intrebat ce a facut in timpul Teroarei: “J’ai vecu!” “Am trait!” Azi, nu l-as mai ironiza.

Dar n-as vrea sa fiu rau inteles. Nu cred ca amnezia e o solutie. Si mi se pare fraudulos argumentul ca a judeca trecutul ar insemna, cum zic unii, a merge cu spatele spre viitor. Se poate invata ceva din istorie, numai judecand trecutul. Iertarea crestineasca nu presupune a acoperi istoria lasata in urma cu o patura.” (…)

Articol publicat in Cotidianul, 21 August 2006

Filed under: articole